Prima data mi s-a intamplat la Mallorca, in 1997. In zona medievala a orasului, spre Catedrala Gotica, sute de magazine. Desi era noiembrie, lume in cascada pe aleile pietruite si intortocheate.
Nu m-am uitat la ceas, habar n-aveam ce urmeaza. Incet-incet, grilajele pravaliilor au inceput sa cada, labirintul se golea, pana cand am ramas singur printre batranele ziduri. Nu stiam ca zona comerciala intra in adormire intre 2 si 4 dupa-amiaza. De atunci m-am obisnuit cu siesta mediteraneeana. Ii atribui Mediteranei si puii ei – Marea Egee, Marea Adriatica s.a.m.d.
Nu mi-am facut vreodata iluzia ca spaniolii sau grecii si-au propus sa ridice monumente ale muncii. La Rimini, insa, unde am fost cu echipa nationala, magazinele erau inchise intre 1 si 5. Pauza de masa si de somnic. Italienii, cand aud de criza, intorc si celalalt obraz. Pe perna. Dar la categoria somn profesionist nu ne pot egala.
Intr-un hotel din Mamaia, cateva familii de moldoveni au ocupat un etaj. Sforaiau de ziceai ca vor sa urce toate tractoarele pe muntii calcinati ai Dobrogei. Usile – larg deschise. Era un grup sudat si fara secrete. Patronul hotelului, un tip cu umor, a scos pe hol televizorul, pus pe Taraf TV si dat la maximum. Nu i-a deranjat. A doua zi, au marturisit, la receptie, ca „in Constanta, cel mai interesant muzeu e Delfinariul”.