O maimuță de cartier a scăpat din cușcă și a incendiat televiziile. Unii spun că era macac, alții capucin, nu știu ce era. Cristian Tudor Popescu se pricepe, că el i-a zis Vioricăi „pavianul cu mantie”. Uneori e inspirat.
Maimuța sărea pe acoperișurile fierbinți, gibonii se zbăteau la posturile de știri. „Trebuie să aflăm ce status de sănătate are maimuța.” „Maimuța va intra în carantină.” Păcat că n-am fost informați și „câți urmăritori avea maimuța pe Instagram”, pentru că asta e noul argument pentru succes, la știri. Și pe urmă televiziile se miră că pierd „followers” în fața rețelelor de socioprosteală. Te învinge concurentul căruia tu îi faci reclamă gratis – ce revelație!
Cred că și Băsescu a vrut să schimbe acronimul partidului din PMP în PPM (Pielea P… de Maimuță). S-a dat glumița asta? Nu cred, dar nu m-ar surprinde. Miercuri după-amiază, poantele cu maimuța se demodau de la o jumătate de oră la alta. Vă mai întrebați de ce are Feisbuc succes. Pentru că apucă bananele cu o viteză (și o dexteritate) fără precedent. În condițiile astea, s-au fâsâit și influencerii, acești baroni ai bancurilor cu maimuța.
Mie nu-mi plac bancurile, nu le rețin. Dacă debitezi de la patru -cinci în sus, consecutiv, pui pecetea platitudinii pe orice conversație. Am o întâmplare cu un demnitar care spunea bancuri. Un pesedist prostovan. Mi-a zis, la o cafea, 36, am ascultat 14 și n-am reținut niciunul. După câteva luni, m-am dus cu un prieten la el și l-am avertizat înainte – „vezi că omu’ e bancurist și io n-am răbdare. O să mă uit pe telefon și o să râd când râzi tu!” Știți ce a făcut golanul? Râdea când nu era cazul, râdea la mijlocul bancului, râdea fals, râdea să mă facă. Eu – ha, ha, ha, în siajul prietenului. De vreo două-trei ori, până m-am prins. Când am ieșit, i-am mulțumit. „Ce băiat bun ești! Io am vrut să fiu șmecher, iar pesedistul m-a luat de oligofren.”
Dar cel mai bun banc l-a făcut Dan Barna, la Denise Rifai în emisiune. Ne-a promis o marfă de bazar exotic, ne-a promis ceva enorm, epuizant, efervescent și edulcorat, ne-a promis fericirea. Croitoresele și angajatele de la Poșta Română plângeau, studentele la Drept (care au deprins nobila artă a videochat -ului) visau un week-end romantic, la Nisipurile de Aur. Pun între ghilimele emoționantul discurs al domnului Barna. „Știu că putem fi fericiți și în România. Acesta e obiectivul meu (patria recunoscătoare!, n.m.). E mare, e enorm (noooo, stai liniștit!, n.m). Dar așa și trebuie să fie. Și te voi convinge și pe tine că e posibil (nu s-a repetat, a accentuat, e bun la vrăjeală, n.m). Iar apoi, împreună (uuuuu!, n.m.), vom reîncepe să sperăm, să visam și să muncim pe brânci, ca să ne găsim fiecare fericirea lui. Nu-i ușor, ba chiar e greu!” Daaaaa, nu ești prost, dar nici deștept! Nea Dane, nea Fred și Barna, eu cred că-ti creșteau șansele dacă veneai cu o poezea mai lucrată. De exemplu, „Denise, Paradis interzis, te invit la un local cu dichis!”