Secta Ham-Ham

Secta Ham-Ham - Ziarul National

Iubitorii de maidanezi (nu toti, desigur, nu toti) reprezinta o secta mai violenta decat o galerie de trosbal si o generatie de aur a balamucului. Acesti amorezati de animale (aproape) domestice se manifesta ca niste animale salbatice. Maraitorii raspund personal la afirmatii generale, sunt exact ca vitejii de sub plapuma, care se inflameaza „dom’le, ne-au jignit englezii!”. In realitate, niste particulari din Anglia au facut un documentar despre niste romani mai asa, mai iesiti in evidenta.

Eu am scris despre maidanezi fara sa cer eutanasierea si alte barbarii, iar sensibila haita de cutologi mi-a blestemat copilul. Cat despre imprecatiile dedicate mie, ii pot asigura pe cititorii ziarului „National” ca injuraturile au atins niste culmi ale isteriei care le sunt inaccesibile chiar si patrupedelor turbate. Aduceti-va aminte cum a schelalait secta Ham-Ham cand maidanezii au mancat un copilas, in plin Bucuresti. Fanaticii au latrat ca bunica baietelului era beata. Cianurile sunt ambrozie pe langa acesti buni crestini. Bai, suflete frumoase, de ce mai pierdeti voi vremea cu parizer, oase si alte chestii ce devin rahat, in care noi calcam si-l ducem in case? Cand li se mai face foame catelusilor, bagati-i direct intr-o gradinita, sa hartaneasca si sa roada organizat.

Auziti, dar daca va plac asa mult cainii, de ce nu v-a placut si cartea, ca sa deveniti veterinari? Ati fi iubit javrele la modul profesionist, eficient. Din pacate, am o veste proasta. Am auzit ca mascatii se vor reprofila. O sa-i apere pe hingheri de babele inimoase, care iau potaile pe semnatura si le dau drumul in strada.

In final, va anunt ca sotia mea, afectata pentru ca ati balacarit-o in urma articolului precedent pe aceasta tema, s-a hotarat sa divorteze. Vrea sa se marite cu seful hingherilor. Cutofilii n-au umor si trebuie sa le traduc. A fost o gluma. Imi permit sa glumesc, pentru ca n-au murit copii nevinovati din cauza mea.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.395 afisari

Ultimele știri

FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”

Un caz la care au fost chemați să intervină pompierii din Giurgiu a impresionat, în a doua zi de Crăciun. A fost alertă în...

Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor

Salvamontiștii sunt la datorie și de Crăciun. Câteva zeci de persoane din rândul celor aflați în această perioadă la munte au avut nevoie de...
spot_img