Avertisment: nu dau verdicte, scriu despre gusturile mele literare. Da, da, da, merci, merci, şi eu în ale voastre!
În urmă cu nişte ani, un scriitor l-a întrebat pe dobitocul ăla de Patapievici dacă a citit „Drum fără pulbere”, un roman în care Petru Dumitriu a făcut apologia Canalului, ca să-şi scoată tatăl din puşcărie. Răspuns de neodogmatic: nu citesc eu un colaboraţionist! Dacă ar fi cunoscut cartea, gomosul uscat (probabil că) ar fi priceput că ticăloşia lui Petru Dumitriu e umbrită de măreţia cu care scrie despre Dobrogea. Zilele trecute am răsfoit „Şoseaua Nordului”. Eugen Barbu falsifică istoria — ştiu, ştiu şi de-aia nu mai pot! Dar ce mână de maestru! Iar „Şoseaua Nordului” este departe de a reprezenta cea mai bună carte a lui Barbu. „Principele” va rămâne un roman modern şi peste 100 de ani. A trecut ceva vreme de la revoluţie şi ar fi cazul să nu ne mai izmenim, judecând compromisurile coloşilor. Corecţii politici de azi sunt mai stricaţi decât propagandiştii de ieri. Pentru foarte mulţi, poezia şi proza încep cu Mircea Cărtărescu. Bun meseriaş, dar face o literatură de atelier. Are notorietate, însă îi lipsesc cititorii. Dacă intraţi într-un anticariat, veţi vedea cât costă maculatura optzeciştilor (între 3 şi 5 lei bucata) şi ce preţ are „Viaţa ca o pradă” (50-60 de lei), a lui Marin Preda. Am citit-o de vreo 5 ori, ca să compensez chiulul de la „Moromeţii”. N-am fost crescut la ţară, n-am digerat „Moromeţii”. Lângă „Groapa” lui Barbu, „Blocada” lui Pavel Chihaia şi „Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu aş aşeza „Îngerul a strigat”.Apropo, cu Fănuş Neagu ce are gaşca de prostoboi a lui Patapievici? Nea Fane nu l-a pupat în cur pe Ceauşescu. Atârnuşii optzecişti îl fac scriitor oficial, mâncând borş că stătea la şpriţ cu generalii. Şi dacă ar fi fost aşa, ar fi aflat cârnăciorii ăştia ambalaţi în blugi jegoşi? Lui Fănuş Neagu i se mai reproşa că în cărţile lui există carne cât pentru un abator literar şi schelet cât pentru o pisică. „Îngerul a strigat” demontează şi clişeul ăsta.