„Lupul de pe Wall Street” este un film despre minciuna si tupeu, despre averi facute din bani care nu exista, despre salvarea prin delatiune.
Tocmai am definit Wall Street, adica paradisul impostorilor persuasivi, banuiti de genialitate fiindca nu seaca niciodata conducta cu fraieri lacomi. De la dezradacinatii ambitiosi de pe vasul Mayflower pana la cinismul de pe Wall Street, visul american se rezuma la „se imbogateste cine se dezumanizeaza mai repede si scapa cine toarna, la fel de repede”. Repede, repede, repede, America e o civilizatie tanara, a recuperat repede, s-a impus repede.
„Lupul de pe Wall Street” l-a regizat Scorsese, care a devenit celebru gratie filmelor cu mafioti. Daca pe gangsteri i-a infatisat cu caldura, developand o lume guvernata de grandoare, fidelitate si sange, Scorsese ii studiaza pe brokerii de pe Wall Street ca pe niste gandaci care cresc doar cand ii pune el sub microscop. Mafiotii lui Scorsese nu tradeaza sau o fac foarte greu. Talharii graficelor financiare isi vand asociatii si trec de partea agentilor federali mai iute decat curvele, cand le moare pestele. Sper ca „Lupul de pe Wall Street” a fost vazut si de corporatistii valahi, acesti spalati pe creiere care scriu in CV, ca principala calitate, „lucrez bine in echipa”. Daca lucrezi bine in echipa, ori esti mafiot, ori esti idiot. Ei sunt niste depersonalizati, care vorbesc in romgleza cand se urca pe franghii la team-buildinguri si isi dau la gioale. „Ati vazut, CEO (sefu’), ce available sunt? Puneti-ma pe mine assistant manager!” Roboteii ipocriti chiar lucreaza bine in echipa. Se lucreaza excelent intre ei.
