A început școala pe 5 septembrie și noi, vitejii părinți, n-am boicotat-o? Scriu asta pentru că nu a fost vorba doar despre acea petiție pe care s-au adunat un număr nesemnificativ de semnături. S-a discutat și despre un eventual boicot.
Să presupunem că ar fi avut loc un boicot. Liderii, adică părinții cei mai lătrători, ar fi fost primii care și-ar fi dus copiii la școală.
A circulat o poveste despre criza de ouă din Argentina. Și s-a spus că argentinienii i-ar fi boicotat pe vânzătorii de ouă. „Ați scumpit ouăle? Nu mai cumpărăm. Ați ieftinit ouăle? Nici așa nu cumpărăm, să vă învățați minte!”
La noi ar fi fost mai frumos. Am fi avut Miorița, dar nu în varianta cu oi, ci în varianta cu ouă. Ionel, Gigel și Dorel ar fi hotărât, la o masă de cârciumă, că îi vor boicota pe exploatatorii veroși care comercializează ouă. A doua zi, Ionel s-ar fi dus la coadă la ouă. Ionel e ager și ar fi gândit-o pe asta. „Iau o cantitate mai mare de ouă și le spun lui Gigel și lui Dorel că am făcut rost de ouă direct de la un țăran asuprit, așa că o să le vând și lor ouă la suprapreț.” Când ar fi ajuns la coadă la ouă, cu cine s-ar fi întâlnit Ionel? Cu Dorel și Gigel, care ar fi încercat aceeași manevră.
La fel e cu criza din energie. Concurs pe centurile de socializare: „Îl boicotăm pe Putin, dăm centralele de apartament pe 19 grade!” Altul se laudă: „io o dau pe 16, fiindcă sunt obișnuit de pe vremea lui Ceaușescu! Dormeam cu puloverul pe sub pijama, mi-am lăsat nevasta gravidă prin blugi!” Subțire. Ce 19 grade, ce 16 grade? Liniște, că a apărut David Popovici al încălzirii la bloc, recordmanul mondial al centralelor. „Io o voi da pe 14 grade!” Știți cine va ține centrala pe 23 de grade? Campionul cu 14 grade declarate.
Mai am una. Sută la sută adevărată. Un prieten al meu a intrat în farmacia căreia îi făceau reclamă la televizii mai mulți actori, printre care și Stela Popescu. „Auuuu, am intrat din greșeală aici! Voi ați omorât-o pe doamna Stela. Gata, plec, să nu vă mai văd!” „Ce doriți de la noi, stimate domn?” „Două aspirine.”
Am promis că a fost ultima, însă nu mă pot abține. Am încă una. Poate o fi adevărată, poate o fi banc. Eu am auzit-o cu nume reale. Un domn judecător se relaxa la restaurant cu prietenii și l-a sunat soția. Era ora târzie și la masă rumoare. „Costele, a venit Vasile, ne-a adus lemne. Cât să-i dau?” „Dă-i patru ani!”