Școala merge excelent. Ne trebuie și profesori de tatuaje

1. Guvernul pesedist de inspirație useristă tot dă pinteni cu plata cu cardul. Am văzut niște cifre la o televizie de știri. Avem 340.000 de POS-uri, dar ne-ar trebui 800.000 de mii ca să iasă lucrarea cum ar vrea digitalizatul Ciolacu. Iar la nivel de bancomate – cu 3000 în minus față de 2020. Marcele, nu poți, așa că las-o! Și nu-ți va aduce nici voturi. Te va mângâia puțin pe frunte sistemul bancar. Asta e miza? Electrificarea a fost mult mai grea și s-a terminat în anii ’70, pentru că era economie planificată. S-a terminat la nivel declarativ. Încă avem sate de deal și de munte fără curent. Mai există chiar gospodării care n-au număr la poartă. Plata cu cardul e o caricatură a electrificării.

2. La Palatul Bragadiru a avut loc Convenția internațională a Tatuatorilor. Au participat doar oameni de știință și cultură. Savanți și artiști de renume mondial. Henri Coandă, Ana Aslan, Brâncuși. S-a vorbit despre noile tehnici în domeniu. Avem pictură murală, pictură pe pânză, pictură pe lemn, pictură pe carton, pictură pe sticlă și pictură pe buci. Pe vremea lui Ceaușescu, statul ne ducea cu japca la recrutarea pentru Armată. Eram dezbrăcați și aliniați la pajura goală în fața unor doctorițe care mușcau din sandviciuri sau întingeau pâinea în borcanul cu zacuscă în timp ce evaluau tinerețea. După vreo două minute apărea un apevist și zicea „ăia cu tatuaje să treacă în partea stângă!” Găseai maximum doi tatuați la 200 de liceeni. Băieții pictați (scrijeliți) erau priviți ciudat. Tatuajul părea un fel de cazier – cu asta nu sunt de acord, dar așa se întâmpla. Azi ești ciudat dacă n-ai tatuaje. Vom avea în curând tatuajul și în programa școlară. Dar nu știu unde vor studia profesorii. La Facultatea de Medicină sau la Universitatea Națională de Arte?

3. De săptămâna viitoare copiii vor lua vacanță. Habar n-am la ce folosește o vacanță la sfârșitul lui octombrie, dar m-am obișnuit. Sper că în această vacanță să își revină părinții. Concurența nu e între copii, ci între părinți. Când eram mic, șmecheria nu era să am nu știu ce adidași de 1000 de lei, ci un stilou mai bun.