1. „Io nu l-am împușcat pe Ceaușescu ca să trăiesc ca pe timpul lui. Economie de energie să facă socialiștii de caviar de la Bruxelles, cărora le place masochismul. Dumnealor ne cer să ajutăm un stat vecin să își mențină teritoriile furate, inclusiv de la noi”. Așa mi-a scris un prieten pe whatsapp, dar nu sunt de acord cu el. Iar subiectul e tabu, habar n-am de ce, dar e tabu, așa că o să-l bag pe prietenul meu la Teoria Conspirației, nene, că nu mai ține! Nu mai avea mult și îmi spunea că doi băieți din Uniunea Sovietică se bat pentru niște teritorii, toate țările din Uniunea Europeană pierd, dar câștigă soțul doamnei Ursula. Întrebarea mea e alta. Săptămâna viitoare despre ce nu mai avem voie să vorbim?
2. O evacuată din presă, „de meserie din Buzău”, măzgaleste pe centurile de socializare că merită să ne sacrificăm pentru alții. Iubitoarea de ciorapi spălați cu apă rece are un tupeu inimaginabil. A văzut Parisul după ce a împlinit 40 de ani și 92 de kilograme, dar ne dă lecții – „Ce trebuie să faceți când ajungeți la Paris”. Această persoană mă duce cu gândul la o altă rafinată din Buzău. La Elena Udrea, colecționară de Vuitton. Întâi înveți să pronunți numele mărfii și pe urmă o cumperi. Ea a procedat invers. A fost combinatoare, starletă, victimă, paratrăsnet al unui regim în care s-a vorbit despre independența justiției și o Madame de Pompadour a unei țări care copiază mult și strident. Ca să nu cadă din copacul în care s-a urcat (de fapt era un catarg deasupra căreia fluturau chiloții ei), o voi tușa pe Nuți din Buzău cu vorbele Marthei Bibescu dedicate Reginei Maria – se certaseră pentru Regele Ferdinand. „În tinerețe îi plăceau caii, câinii și marinarii.”
3. Îl cunosc de peste 30 de ani pe Horia Constantinescu și l-am simpatizat mereu. E în vervă și în vârtej de când îl știu. Ieri, Horia a scris pe facebook că „unii fac curat de ochii soacrei! Noi nu suntem soacre, noi suntem comisari!” Aoleuuuu, asta a fost memorabilă, am râs singur cinci minute! De mic era apodictic. Dacă va candida vreodată pentru scaunul ocupat de sasul elocvent ca un Trabant, eu mă voi certa cu toți cârciumarii. Adică îl voi vota pe Horia.
4. Am criticat TVR și o voi mai face, mai ales că a adus trotinetiști bătrâni la conducere. Azi, însă, o să vă recomand un documentar politic excepțional, gândit și realizat de un ziarist din redacția Sport, Octavian Pescaru. „50 de ani de la masacrul de la Jocurile Olimpice de la Munchen”. Niște teroriști din Organizația „Septembrie Negru” au pătruns în satul olimpic și au omorât 11 sportivi din delegația Israelului. Documentarul m-a impresionat mai mult decât filmul Munchen 1972, regizat de Spielberg. E prima dată când au fost adunate mărturiile sportivilor români prezenți în satul olimpic – Gheorghe Berceanu, Radu Voina, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Valeria Bufanu, Carol Corbu. Mi-a plăcut, de asemenea, că ziariștii au reliefat contextul politic, represaliile și jocul dublu al lui Ceaușescu. Presa noastră din anii ’70 a tăcut, presa de după ’90 a dormit. 50 de ani de tăcere.
