Cauta

Săptămâna unui arc (de triumf) între Unire și Moș Nicolae electoralu’

Săptămâna unui arc (de triumf) între Unire și Moș Nicolae electoralu’ - Ziarul National

  1. În primă fază, când l-am văzut pe Iohannis vorbind singur ca inteligentul sub Arcul de Triumf, m-am gândit că transmite un mesaj către pesedișți. “Acestea sunt ultimele voastre alegeri!” Dar nu mai era nevoie să-l transmită. Șefii PSD au ajutat PSD să se sinucidă. Și mă bucur că nu am scris asta, mai ales că presa s-a dovedit foarte aspră cu sasul elocvent ca un Trabant. Cred, mai degrabă, că a fost vorba despre un complex al civilizației germane față de Arcul de Triumf din Paris, pe care o dinastie nemțească deșteaptă l-a învins de peste o sută de ani, lăsându-ne Arcul de Triumf de la București. 

2. Pe 1 Decembrie ne-a lipsit enorm diva fără vârstă care speram să nu ne îndurereze prin absență și de Moș Nicolae. E vorba despre doamna Carmen Iohannis. Am pregătit deja niște formule de întâmpinare. Dacă va ninge, o să bag “Primăvara lui Botticelli și-a luat cojoc”. Dacă nu va ninge, ies cu “Un ghiocel în anotimpul jumărilor.” Merg pe prima variantă, fiindcă Iohannis a moștenit acel ac de cojocul nostru de la socrul lui, de meserie blănar. Gurile otrăvite spun că bătrânul avea și alte hobby-uri, unul fiind o bună relație cu organele statului.

3. Să facem așa un arc (de triumf) frumoooos, săptămâna asta, între 1 Decembrie și 6 decembrie. După ce că Moș Nicolae are o muncă grea și pleacă la drum în vremea cauciucurilor de iarnă, îl mai încurcăm și cu alegerile. Dar nu contează. Eu de abia aștept numerele alea tematice din Diaspora, cu viteazul român care susține economia națională (îi trimite tăticului 100 de euro pe lună, ca să bea la birtul din sat, pe caiet) și cu româncuțele care merg la vot îmbrăcate în Matisse (“La blouse roumaine”). Așa fetelor, așa, patria se poartă în suflet, în urna electorală și în sarmale! Am fost în vizită la niște corporatișți, iar doamna ne-a primit în ținută Matisse. Și pe pereții casei străluceau tablouri de la IKEA.

4. Selly, liderul generației online, face o emisiune la Prima TV. El e născut după 2000, dar ne-a lămurit ce s-a întâmplat la mineriada din iunie 1990. Mulțumim. Domnule Selly, eu aștept să inviți și un coleg de școală, care să se întâlnească, în prime time, cu bărbatul care a dezvirginat-o pe mămică lui. Și când va începe ăla să dea amănunte de dormeză, colegul matale îl va întrerupe – “stai, dom’le, să-ți explic io cum ai făcut!”

Ultimele stiri

  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Casă din Botoșani, distrusă de flăcări: proprietarul a suferit un atac de panică. De la ce a pornit incendiul puternic – VIDEO
  • Criza din buzunarele românilor s-a văzut şi în pensiunile de la munte. Micii antreprenori au rămas fără turişti, iar hotelurile negociază tarifele cu clienţii
  • Călin Georgescu, mesaj de Crăciun: „Să avem credință, orice s-ar întâmpla”
  • Românii au dat fuga la fast-food chiar şi pe 25 decembrie. Cum te poţi distra în marile oraşe din România, în zilele de Crăciun
  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Exit mobile version