AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisSă ne distrăm cu șoferul-recitator de la Taxi

Să ne distrăm cu șoferul-recitator de la Taxi

1. Ce ne mai impresionau imaginile cu morții din Lombardia, filmate în martie 2020! Ne impresionau pentru că nu știam nimic despre Covid. Acum știm. Dar nu de la medici, ci de la un prieten care a făcut boala sau de la un verișor care crede că a fost asimptomatic. Noroc că ne lămuresc televiziile, unde sunt invitați numai specialiști. De obicei, dispunerea în studiouri arată așa: un penelist, un pesedist, un userist, un ziarist și o cucoană care e mai instabilă și mai pe lângă subiect decât primii patru la un loc. Adică o psiholoagă. Nu poți să vorbești despre prizele stricate din spitale cu niște alcătuiri care au pene de curent la fiecare frază.

2. În urmă 10 – 15 ani, la tocșoaie era chemat și arhitectul Camil Roguski. Bătrânul avea multe istorisiri acrobatice (zicea, de pildă, că pe Regele Carol I l-ar fi sufocat, cu perna, valetul Reginei Maria, ca să intrăm mai repede în Primul Război Mondial), dar de reținut mi s-a părut asta: „Am făcut liceul la Mihai Viteazu, în interbelic. Eram trei clase, 130 de elevi. 40% au devenit doctori, 40% ingineri, puțini avocați, puțini farmaciști, puțini arhitecți. Unul singur, care era prostul clasei, a ajuns general”. Doar general?

3. A făcut și Iohannis ceva bun. A scăpat de trotinetiștii din Guvern. Iar Generația Gadget l-a reactivat pe un cântăcios de vârsta a doua (56 de ani). Pe Dan Teodorescu. E la trupa Taxi, dar pare de la Brigada artistică a RATB. Dacă autobuzul merge cu geamul deschis, orice pensionar căruia îi șuieră proteza poate fi un interpret de talia taximetristului Dan Teodorescu. În urmă cu niște ani, menestrelul userist a mai lansat un manifest de vatman pe un tramvai cu burduf – „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”. Șoferul recitator (că solist nu e) de la Taxi avea epifanii și afaceri imobiliare cu Dumnezeu. „Lemnul și spațiile mici” înseamnă sicriul și groapa. Zilele trecute, Teodorescu l-a amenințat pe Iohannis că „s-ar putea să belească puța dacă apare Codruța”. Teodorescule, crezi că rima asta de scara troleului a fost apreciată și la Bruxelles? Plenitudinea acustică iese din discuție, un asemenea timbru vocal ar fi invidiat și de un batraciano-măgar scopit cu polizorul.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis
2.370 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger