În fiecare decembrie, mai ales pe 21 și pe 22, vorbim despre Revoluție, insistând pe trei paliere — sacrificiul tinerilor, lovitura de Stat și mascarada din TVR. Să ne amintim si alte întâmplări, prelungite in primele luni ale lui ’90.
1. Ziarele. Ce efervescență, ce tiraje, câtă speranță, câtă minciună! Întâi a ieșit „Informația”, pe 22 decembrie seara, transformată în „Libertatea”. În afară de „România Liberă”, toate cotidienele centrale și-au schimbat numele. „Scânteia” a devenit „Scânteia poporului” și, de pe 24 decembrie, „Adevărul”, „Scânteia Tineretului” — „Tineretul Liber”, „Sportul” — „Gazeta Sporturilor”. Pe 4 sau 5 ianuarie 1990 a apărut primul săptămânal puternic — „Expres”. Pe urmă, „Baricada”, „Zig-Zag”. Cel mai prost ziar, de departe, era Adevărul. Și țineți cont că, în decembrie 1989, C.T. Popescu încă nu ajunsese pe planeta bălegarului kaghebist pe care au condus-o Darie Novăceanu, apoi Tinu, apoi chiar ozenistul cu gecuță de fochist. Oamenii cumpărau câte șapte-opt publicații, zilnic. Idealuri, candori, găinării. Nu putea nimeni să anticipeze că, după 2010, prostia naturală și inteligența artificială se vor întovărăși lubric, lăbărțându-se pe centurile de socializare.
2. Magazinele pe valută de pe Calea Victoriei. Primele două au fost Stefanel si De Fonseca. La Stefanel, oamenii intrau ca la muzeu, iar în presă apăreau articole cu titluri rezidual-proletare, precum „Stefanel ii sfidează pe români”. De Fonseca era ținută de niște broscari, care vindeau espadrile prăpădite, din pânză abrazivă, dar frumos colorate, cu nouă dolari bucata. Când s-a deschis De Fonseca, a fost înghesuială, a fost omor, s-au spart și niște geamuri. În 2018, am ajuns într-un fel de bazar din Sicilia. După Taormina, după Giardini Naxos, la vreo 15 kilometri. Pe drumul spre Catania. De Fonseca avea o tejghea de un metri pe doi și o vânzătoare care ștergea praful de pe încălțări. La București, acaparase Calea Victoriei și s-au dat știri la TVR despre firma asta de șlapi.
3. Uniforma de revoluționar și de intelectual. În decembrie ’89, activiștii in costume gri, cu mâneci lungi până la verighetă, au fost înlocuiți de bișnițarii cu mitraliere. Din ianuarie încolo, la emisiunile politice și de cultură s-a schimbat ținuta obligatorie. Trebuia să ai pulover jegos, lărgit la gât, rărit la coate, să fii bărbos (barba neîngrijită, de țârcovnic la a doua biserică a satului, aia de la marginea neasfaltată) si să fumezi afectat in fata camerei. Puloverul, barba si țigara însemnau noua legitimație. Intelectualii de fundul curții fuseseră primiți în încăperea cu faianță, fumau în direct cu dezinvoltură, aberau persuasiv, se implicau ”viața cetății”, se bălegau cu stropi. Spărgeau inerțiile, mă-ntelegi? Mințeau prost, mai aveau până să învețe drumul marilor curvăsăreli. Să începi ca pungășel și să ajungi perfid – muncă, băieți, muncă, 36 de ani de muncă!
