1. Pe 16 august 2010, într-un text izbutit, care a dat și titlul unei cărți („Miorița și cântăcioșii”), l-am tocat pe Dan Puric. Cântăcioși – termen scornit de mine și ciordit de toate leprele. Puric a mâncat atunci borș despre „Miorița”, iar eu am reacționat ca întotdeauna. La timp, nu la seral. Virtuțile prozodice ale baladei și nunta cosmică îl lasă în umbră și mult, muuuult, muuuult în urmă pe ciobanul contemplativ. Fastuoasa potrivire cerească din Miorița i-a avut ca observatori astronomici pe Eminescu (s-a zis că Alecsandri ar fi stilizat „Miorița”, iar Eminescu l-a nimicit cu „Luceafărul”, inspirându-se dintr-o baladă germană), pe Blaga (filozofia spațiului mioritic) și ca emisar terestru pe Sadoveanu („Baltagul”). Așadar, Dan Puric mestecase clișeul despre resemnarea ciobanului mioritic, iar eu am scris așa, în „Național” – pe 16 august 2010, când fraierii erau fascinați de Puric: „Ucenicul cultural Dan Puric a rămas la cărțile scoase de Humanitas între 1990 și 1995. Puric defilează cu socratismele lui Țuțea și își învelește discursul în hlamidă misticoidă. Actorul cu frunte studiat dezvelită s-ar vrea un Rădulescu – Motru modern, dar e un filozofache de grădina de vară.” Puric, reține! Literatura noastră are o capodoperă muzicală și cosmică: Miorița. LITERATURA MUZICALĂ, DA, LITERATURA MUZICALĂ! Resemnarea ciobanului mioritic e o temă pentru proști. Azi, fiindcă s-a luat de „haimanalele de la Colectiv”, să vedeți ce-i fac eu lui Puric! La punctul doi.
2. A doua zi după Colectiv, un prieten mai talentat decât mine mi-a zis că există doi oameni pe care îi admiră și îi invidiază. Aceștia sunt Gigi Becali și Ozana Barabancea, care au avut curajul să spună ce cred ei despre Colectiv. Și prietenul meu gândea așa, însă i-a lipsit tupeul să scrie, fricosul naibii! Dar să vedeți ce-i fac eu lui Puric! La punctul trei.
3. Dumnezeu vibrează în vitraliul din stânga al pieptului. Rockul vibrează în termopane. Dumnezeu se transferă în inimi. Rockul se transferă pe „gecile de piele inflamabile din cauza igienei precare”. Așa mi-a povestit prietenul meu, fricosul. Rockerii nu concep că Iisus a înviat de Paște. Dar statistica garantează că niște rockeri români au ars de halloween. Statistica, nicidecum eu sau prietenul! Dar să vedeți ce-i fac eu lui Puric la punctul patru!
4. Scriam, săptămâna trecută, că vom ajunge să fim băgați la discriminare, dacă ne mai luăm de Diaspora. La o zi după ce mi-a apărut textul, senatorul Viorel RICEARD Badea, președinte al PNL Diaspora, a cugetat că, dacă te iei de Diaspora, trebuie să fii declarat persona non grata în România. Da, RICEARD, așa e, nici ție nu îți e ușor să te cheme și Viorel, și RICEARD! Ce sonoritate, ce politician cu detentă europeană! Viorel și RICEARD pe același buletin. Cine a fost mai inteligent, RICEARD: tăticul tău ori funcționarul de la Evidența populației? RICEARD, eu ascult de tine ca de ȘECSPIR! Dar să vedeți ce-i fac eu lui Puric la punctul cinci!
5. Televiziile ne-au obligat, și de Paște, să ne amintim de „martirii de la Colectiv”! Dacă tot vin neomarxiștii să ne facă pe noi comuniști, atunci trebuie să le transmit că, pe vremea lui Ceaușescu, aveam doar sărbători laice LEGALE. Iar pe 23 August, de pildă, nu vorbea nimeni despre Vlad Țepeș sau despre Marchizul de Sade. Colectiv e deja sărbătoare legală? Dar să vedeți ce-i fac eu lui Puric la punctul șase!
6. Îl cheamă Puric, are nume de insectă fără aripi, dar este un Albatros al Credinței. Când nu e pe scenă, adică atunci când nu e coleg de scândură cu Marius Manole, Puric e un eseist cu decolare. Pe scândură, Puric reprezintă suveranitatea lemnului care plutește pe valuri și apoi scarpină tălpile norilor. Tot pe scândură, Marius Manole și ceilalți „actoriști” (Nic. Iliescu) din Piața Victoriei sunt rumegușul rămas după Olga Tudorache și Carmen Stănescu, după Dinică și Marin Moraru. Dar să vedeți ce-i fac eu lui Puric la punctul șapte!
7. Punctul șapte.
