Ai o pizzerie de 14 metri pătrați, cu livrare la geam, și ești antreprenor. E ca și cum perechea de muci și-ar face carte de vizită și ar scrie pe ea “Piramidă nazală”. Ca să nu mai amintesc despre stavridul care vede un delfin și crede că va ajunge și el avion. Sau despre căruța goală. Ce produce căruța goală? Zgomot, mai mult zgomot decât căruța plină.
Povestea cu antreprenoriatul îl definește perfect pe românul care e viteaz pe facebook și umil pe whatsapp. Umil – umil, dar nu primește pomană, fiindcă nici pomana nu mai e pomană. S-a trecut de la sponsorizare la crowdfunding. Înainte îi spunea foarte frumos și deloc ofensator – mecenat. Acum fac campanii de crowdfunding și ăia care vor să-și deschidă o cizmărie sau o sală de păcănele. Sper că am scris “crowdfunding” greșit.
Dar verbul, absolut cretin, “a externaliza” îl știți? E depășit. Și era superb în comparație cu succesorul lui. Acum ești întrebat dacă și cât “outsourcezi” – de la outsourcing. Dacă vă sună vreo domnișoară de la corporație să vă întrebe dacă outsoursați ceva, vă recomand să evitați răspunsul “outsoursa-m-aș pe…”
Degradarea în presă a început la fel. Și nu are legătură cu criza din 2008. Nu trebuie să dăm mereu vina pe bani. Nenorocirea s-a petrecut imediat după 2000, când prostul fiecărei redacții, un netalentat doldora de abnegație, a devenit șeful redacției online. Și de atunci s-a ajuns la mainstream, crowdfundig, patreon, adică delator, bagabont și șpăgar, dar luptător anticorupție.
Școala online – exact ca presa online. Întâmplare de săptămâna trecută. În fața unei școli generale, pe trotuar, cinci băieți de clasa a treia sau a patra. Unul dintre ei a scos din ghiozdan o minge de fotbal roșie, minge de competiție, minge luată dintr-un magazin de sport, nu de jucării, minge cum nu era în Divizia A înainte de revoluție și nici în primii ani de după ’89. Copiii au legat patru pase în cinci inși, până când mingea a ieșit din perimetrul unde o insultau cu tibia și o torturau cu spitzul. Știți ce au făcut? S-au întors cu spatele. S-au apucat să facă la fel de prost altceva – să vorbească, să frece gadgeturile. Și au uitat de minge. Toți au uitat, chiar și domnișorul proprietar al obiectului. Mingea a ajuns la o bătrână care își aștepta nepoțica. “Mă, copii, ați uitat mingea!” Nu li se părea anormal că au uitat mingea, nu li se părea extraordinar că au o minge atât de frumoasă. Și nu e vina lor că nu îi impresionează nimic. Chiar dacă nu i-ar fi plăcut fotbalul, un băiat din generația mea ar fi dormit cu mingea aia în pat. Dar asta s-ar fi întâmplat pe vremea când Parisul și moartea erau departe.