Cauta

Românul e docil în istorie, nu în vacanță

1. Săptămâna trecută, pe 7 august, am scris așa în „Național”: „curenții marini sunt parșivi în perioada asta. Dacă mergeți pe Litoral, aveți grijă cum intrați în Mare. Fiți precauți, pentru că florile sunt scumpe înainte de Sf. Maria. Mulți marinari folosesc expresia <<Marea Neagră se montează mai repede decât oceanele. Cele mai crunte furtuni le-am prins aici, la noi, în Lighean.>> Când am auzit prima dată expresia <<marea se montează>>, m-am mirat. Dar pe urmă am mai auzit vreo cinci mateloți zicând la fel. Marea Neagră se montează în patru ore. Adică acum e calmă ca un lac și limpede, iar peste patru ore poate să ajungă la valuri de cinci metri.

2. Dacă am reuși să captăm energia din talazurile ca niște ziduri, ce se înalță mai repede decât se sfărâmă, încălzirea la iarnă ar fi gratis. Francezii și scandinavii folosesc deja tehnologia asta. Zilele trecute, intrai în Mare până la nivelul shortului și valurile te puteau trage 100 de metri în larg.

3. Românii care și-au propus, în asemenea condiții, „să facă baie” se împart în două categorii. Prostoboii care zic „doar n-o să mi se întâmple tocmai mie” și cei care vin, toată vara, doar pentru două zile pe Litoral și vor să bifeze toate distracțiile. Pe ultimii, într-un fel, îi înțeleg. La Mamaia, salvamarii pe scutere brăzdau țărmul și transmiteau cu fermitate la stații „e interzis să intrați în Mare!” Degeaba. Românul e docil în istorie, nu în vacanță. Românul spune „pe banii mei fac ce vreau.” Românul ia o situație în serios doar dacă vede la știri un număr semnificativ de morți. Iar mulți dintre ăștia care elucubrează „cu banii mei fac ce vreau” sunt niște fraieri de uscat, niște înecați bancar. Fac ce doresc cu banii lor, sigur că da. Și în următoarea postare pe centurile de socializare se laudă „n-am mai văzut cash” de nu știu când și scanează meniul la terasa de pe plajă. Lasă, că au văzut cash cârciumarii din Franța, Italia și din Grecia, care îți spun că s-a stricat POS-ul. Ăia au în spate sute de ani de comerț și nu se bucură când văd jucării (aplicații).

 4. Cred că zilele astea putea să aibă și Jandarmeria o realizare. Trebuia să patruleze pe țărm, să-i oprească pe turiști să se înece. Instituția asta ar mai fi bună la ceva. La munca în construcții, așa cum era Armata pe vremea lui Ceaușescu. La noi, însă, jandarmii au misiunea să apere Statul de cetățeni.

Ultimele stiri

  • Ciucă despre candidatura la prezidențiale: „Vedem după locale”
  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Polonia susține ca spionii cibernetici ruși au făcut ravagii
  • Horoscop 9 mai 2024 – Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • Exit mobile version