Un fotbalist roman important si cunoscut ca isteric si-a batut pestele. Nu ma refer la pestele biped care-i furniza gagici. Pestele, pestele, la propriu.
A venit baiatu’ obosit dupa antrenament si a vrut sa se relaxeze ca orice prost, uitandu-se la acvariu. Inainte sa plece pentru a incalta bocancii, avea doi pesti. Unul mic si unul mare. Cand s-a intors, a constatat ca ala mare il mancase pe ala mic. Nervos, fotbalagiul a extras satulul din apa cu verzeala si i-a tras doua palme peste solzii efervescenti.
„Baaai, boule (frumos mod de a te adresa unui peste, ii conferi onoare, il mamiferizezi, n.m.), de ce l-ai inghitit pe colegul tau, pestisorul?”. Am facut aceasta introducere ca sa intru in substanta unei povestiri recente. Un prietenar de-al meu – cam barbar, dar e vina mea ca nu sunt selectiv — s-a dus la munte, intr-o zona nefrecventata de turisti si a navalit cu rotile Jeep-ului intr-un parau pe care s-ar putea sa-l introduca madam Udrea in circuitul vilegiaturismului ecumenic. „Frate, am vrut sa spal cauciucurile si am calcat un pastrav, fara sa-l zdrobesc. Era cam ametit, i-am tras doua suturi, a sarit pe mal, l-am bagat in portbagaj si l-a gatit nevasta-mea, acasa”.
Intamplarea mi-a adus aminte de o noapte cand am fost eu la braconaj de iepuri. Tot cu Jeep-ul, dar al altul prieten. Daca ma va intreba cineva cand, unde si cu cine, o sa spun ca am mintit, ca sa-mi iasa articolul. Cand tasnesc in faruri, iepurii sunt de doua feluri. Unii raman paralizati in lumina, pentru ca e prima oara cand sunt haituiti, iar altii, care au mai fost tinte, incep sa fuga in zig-zag, incercand sa scape. Iepurii sunt ca romanii. Unii fraieri, altii supravietuitori.
Din volumul in pregatire „Sictir, bagabontilor!” (II)