Cauta

Romanii se entuziasmeaza si uita repede

Romanii se entuziasmeaza si uita repede - Ziarul National

Traian Basescu a patronat cel mai corupt si cel mai declarat anticorupt regim politic din istoria moderna (de la Carol I) a Romaniei. Dar impreuna cu Monica Macovei, Basescu a dat pinteni DNA. Acest DNA face si lucruri extraordinare — nu exagerez. Primarii si baietii de la firmele de asfaltari ar trebui intai batuti si pe urma arestati. Ministrii si consilierii lor ar merita un tratament si mai dur. In Franta, de pilda, consilierii ministrilor sunt atat de competenti in domeniile lor, incat un ministru, dupa ce primeste de la consilier documentatia pe o tema,   merge pana la moarte pe mana consilierului. La noi, consilierii sunt rude si carausi de genti cu bani.

Scriam, la inceput, ca Monica Macovei a generat DNA de azi. Ea chiar nu poate fi acuzata de coruptie. Dar i-a luat cam mult, peste 10 ani, pana sa-si dea seama ca este singura persoana curata dintr-un partid (PDL) dalmatian. Dumneaei nu s-a intrebat din ce bani i s-au facut bannerele si PR-ul? Acum, are partidul ei, M10, „cu nume de bloc”, cum a spus scriitorul Nicolae Iliescu, dar nu prea stim ce administratori au scarile de bloc. Identificandu-se cu DNA, M10 poate castiga alegerile din 2016. E o problema, insa. Daca Inspectia judiciara se va intari precum DNA, peste trei-patru luni s-ar putea sa avem imense surprize, legate de anumiti procurori si judecatori. Parlamentarii, insa, au ce li se cuvine. Multi dintre ei se pretind mari juristi, dar au votat, in noul Cod Penal, infractiunea „complicitate tacita la tentativa de trafic de influenta”. Cu alte cuvinte, se incadreaza toti.

Ar mai fi ceva. Poporul. Romanii se entuziasmeaza si uita repede. Pe urma, se consoleaza cu expresia „politica e o curva”. Exista o curva mai mare decat politica. Istoria. A fost intoarsa pe toate partile, iar poporul a pierdut intotdeauna. Vin cu un exemplu. In ’90, Petre Roman a zis, printre alte prostii, ca industria Romaniei e un morman de fiare vechi. In ciuda acestei elucubratii, muncitorii de pe marile platforme industriale au votat masiv FSN-ul lui Petre Roman. Azi, fabricile nu mai sunt, muncitorii si-au pierdut slujbele, iar Petre Roman e mare liberal.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version