1. Comparația Putin în Ucraina – Trump în Venezuela e inevitabilă. Dar e proastă. Ar mai trebui să spună trotinetarii că Venezuela îi apăra pe brazilieni și pe columbieni de Trump. E evident că Trump l-a harponat pe Maduro pentru că îl interesa petrolul. Nu-i frumos, dar e sănătos pentru U.E., care n-are petrol. Și e bine să negocieze cu puteri consacrate. Franța și Germania, Anglia și Italia știu să discute cu Moscova și SUA. Sunt antrenate de pe vremea Războiului Rece. Ultimele generații de europeni au fost mingi de ping-pong între Moscova și SUA. Și au aflat în timp real ( de la televizor), nu din cărțile de istorie, cum acționează și, mai ales, cum reacționează Moscova și SUA. Nu vreau să mă gândesc cum reacționează China și Iran. În afară de China și Iran, pe care le poți totuși descifra, fiindcă sunt civilizații vechi, apar și băiețași din ăștia imprevizibili din America de Sud și din Asia. Europa s-a lămurit de peste 60 de ani, de pe vremea lui Che Guevara, ce-i de capul acestor idealiști cu mitraliere. Acum au și bani, mulți bani făcuți din petrol, au și tehnologie. O dronă e mai ieftină decât o mitralieră și de zece, de o sută sau de o mie de ori mai periculoasă.
2. A zis Ursula că ”U.E. este alături de poporul din Venezuela și sprijină democrația din această țară. Orice tranziție trebuie să respecte dreptul internațional și Carta ONU.” În traducere, ursoaica bătrână a scos un ham-ham de pechinez. A câta putere a lumii e U.E? E în primele cinci? Cred că nu-i nici în primele șapte. Iar șefa U.E. mestecă aceleași caramele propagandistice. Trump, Putin, chinezii sau Orientul Mijlociu țin și cont de ONU, cum să nu! În urmă cu vreo 50 de ani, un lider de calibrul celor de mai sus s-a dus la tribuna ONU și a spus ”am la mine o ramură de măslin și o armă. Ajutați-mă să nu-mi cadă din mână ramura de măslin!” Problema Ursulei nu e ONU, ci faptul că Europa e epuizată. Și va participa la reconstrucția Ucrainei. Asta înseamnă că va participa și China la reconstrucția financiară a Europei.
3. Schema Ursulei o aplică și Bolojan. Nu e la fel de demagog, să recunoaștem. Dar îi lasă să vorbească în numele lui pe înrolații în Unitatea Rezist – oengeuri – SNSPA – Băneasa, care spun basme despre justiție și despre ”Ucraina, care ne apără de ruși.” Cu justiția stăm bine. Din 2020 încoace. Iar Ucrainei i-a mai dat domnul Bolojan 50 de milioane. La sfârșitul anului trecut. Mi-e groază să mă gândesc ce tribut va mai plăti până la sfârșitul acestei săptămâni. În paralel, românii se antrenează pentru infarct când își filează impozitele, ca la pocher, pe ghișeul.ro.



2.Dupa cat ma duce mintea, doamna de la UE a reusit performanta ca UE sa se indatoreze pe generatii.UE e deja secatuita prin trezorerii…Unde sunt miliardele ? Unii sefi, asa.cum a scris presa, sunt deja milionari.Mai cumpara cineva WC-uri poleite cu aur ?
Imi pare rau, nu ati votat UE si NATO.Toti suntem pro UE si pro NATO.Ati votat niscavai sefi, care nu vor sa plece de la putere.
Acest comentariu e o gluma :)…La putere sunt oameni cinstiti….
Nimic maestre despre chiaburul Georgescu ??? Pai il lasam sa scape necriticat ??? Se poate ??? Ma dezamagiti.
Și? Care-i problema? Ciocu’ mic, noi suntem…etc, etc.