Miercuri, in amurg, la Rimini. Soarele in aramie destramare mangaie coama palmierilor din gradina de la Grand Hotel Rimini. Un fel de Palas din Sinaia sau Rex din Mamaia, cu mai multe coroane monarhice trecute in cartea de oaspeti. Regelui Carol al II-lea i-ar fi placut aici. In hotel, prosperitati cu par alb, riduri, bastoane si carucioare.
Autocarul echipei nationale a plecat spre stadionul din San Marino de vreun sfert de ora. Pe trepte, Mutu in sortul si tricoul Romaniei. „Piti are dreptate. Eu am gresit, fiindca stiam cum e cu el si sunt cel mai vechi la lot. Am intarziat o ora. Nu m-a exclus definitiv”. Asa sustine si spera Mutu. Asta-i rezumatul unei discutii de vreo 5 minute. Chipul lui Mutu e mai vanat decat alunita lui proeminenta de sub nas. Urc in microbuzul care ne duce la stadion.
Pe autostrada, zeci de masini cu numere romanesti. Abrevieri dragi cand le vezi in strainatate — SM, MS, SJ, BC, NT. Sunt romani veniti in excursie sau cu o treaba scurta in Italia. In tribuna, insa, 3.000 de capsunari — inca mai avem neobrazarea sa le zicem asa. Niciodata n-am vazut un public roman mai cald, mai atasat de echipa nationala. Aplaudau, se bucurau de o seara romaneasca si erau induiosatori cand scandau numele unor fotbalagii care nu merita nici macar sa se gandeasca la tricoul blazonat, candva, de Hagi. Nationala juca execrabil, iar ei erau fericiti.
De fapt, nationala a fost doar un pretext. Au venit la meci fiindca le era dor de tara. O surpriza la fel de placuta ca romanii din tribuna au fost sanmarinezii din teren. Chiar sunt un popor, nu un sat. Napoleon si Garibaldi nu i-au iubit degeaba. Cei mai multi dintre jucatori sunt amatori, neantrenati, au fost convocati la o actiune intempestiva, dar si-au depasit conditia luptand. In schimb, tatuatii si laptopistii nostri emeriti n-au putut sa puna mingea jos, sa faca o accelerare, un pressing, sa dezvolte o minima constructie.
Inchei tot cu Mutu. Mi-e ciuda ca Adrian n-are date comportamentale pe masura talentului. Dar noi nu suntem Spania, Italia sau Franta, ca sa renuntam la un fotbalist care a marcat peste 100 de goluri in prima serie italiana.