AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisRomânia și prietenii ei

România și prietenii ei

„Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor cu poporul sovietic eliberator.” Gogoneaua asta a lui Dan Deșliu o aveam în imnul de Stat în anii ’50. După 1965, ne-am luat distanță de URSS și au apărut cărți „cu cheie”, în care turcii erau, de fapt, rușii. Iar ziarele „Pravda” și „Izvestia” răspundeau, atacând noua politică a PCR. 

Numai prieteni în jurul nostru, numai prieteni. Cu bulgarii am construit Podul Prietenia de la Giurgiu și am uitat de Turtucaia și de Cadrilater. Mai mult chiar, până în urmă cu vreo cinci ani făceam (de fapt făceați sau făceau) vacanțe de all inclusive la Nisipurile de Aur, unde poporul român a brevetat conceptul turistic „soacra în trening la cină”. Litoralul bulgăresc e o cantină bine organizată și atât.

Cu sârbii tot așa – prietenie strașnică, nici nu ne interesează că, la recensăminte, românii din Timoc nu sunt considerați români și se scrie în acte că ei vorbesc „limba vlahă”. „Frații noștri sârbi”, cum să nu!

După ’90, pe „Podul Prieteniei” cu bulgarii plecau autocarele spre Turcia, vechea noastră prietenă de la Podul Înalt și Călugăreni. Acum, dacă suntem împotriva lui Putin (și asta e foarte bine), am auzit că am fi prieteni cu Ucraina. Dar cu Ungaria când ne împrietenim? Ce poate fi mai distractiv decât „istorica prietenie româno-maghiară”? Ultimul mare antrenament pe tema asta a fost în martie ’90, la Târgu – Mureș.

Noi nu putem să împăcăm Galați și Brăila, dar ne găsim prieteni pe plan extern. Ne împrietenim mai ușor ca în școala generală. Sau mai superficial decât o facem acum pe centurile de socializare.

La același nivel sunt schimburile noastre economice cu prietenarii. Pe vremea CAER (Consiliul de Ajutor Economic Recicproc) eram colegi cu URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria. Și circula un banc. Era mai lung, îl comprim.

-Știi că producem cărămizi din rahat?

-Și ce facem cu cărămizile?

-Le dăm bulgarilor.

-Și bulgarilor la ce le trebuie?

-Au ridicat o fabrică de parfum cu materialul nostru revoluționar.

-Înseamnă că bulgarii ne dau nouă parfumul.

-Nu, bulgarii dau parfumul în URSS. Iar rușii ne dau nouă rahat pentru cărămizi.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.893 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger