Cauta

„Romania pe minus”, partidul lui Ciolos

In Romania stim totul despre politica, discutam despre Alianţa Vestului, despre partidul lui Ciolos, dar tare as fi curios caţi dintre noi pot sa spuna intr-o secunda – fara Google, fara Google, din cap, din cap! – cum il cheama pe premierul Franţei. Mi se pare ca era un nene cu barba de cinq jours si cu numele din doua prenume, un fel de Ion Vasile sau Dumitru Gheorghe.

Daca toata lumea isi da cu parerea, eu ce am? Macar am talent. Pana la Ciolos o s-o iau cu Alianţa Vestului. Aia e de fapt Combinaţia Vestului, cu ajutorul careia baieţii incearca sa traga niste fonduri europene, bravo lor! Nu-i mai acuzaţi ca ar vrea sa rupa harta, fiindca iţi trebuie cultura pentru un astfel de hold-up istoric, iar primarul Timisoarei si primarul Aradului n-au citit impreuna cat Daniela Crudu intre doua numere. Mai e in combinaţie Boc, iar Iohannis si Ciolos probabil ca transmit mesaje de incurajare pe blat, ca ilegalistii, dar lipseste eminenţa cu mustaţa cenusie. Nea Vasile Dancu Somnifer. Cred ca lucreaza la o analiza de ‘jde mii de pagini. Elaboreaza nea Vasile, elaboreaza. Va iesi o capodopera, ceva in stilul lungist si prolix care l-a consacrat. Dancu face un studiu de zeu, iar noi vom fi in braţele lui Morfeu. Nea Vasile e regele plictiselii, dar si noi sforaim bine. Asta-i si tactica lui. Sforarul ne face sa sforaim si pe urma rezolva el treaba, neatenţilor!

Sa trecem la alt mare proiect despre vax – nexam – canci. Pe blat si pe o temperatura negativa, Ciolos a inregistrat un partid cu multe grade, care se cheama „Romania pe minus” sau asa ceva. Fiţi atenţi ce a declarat! „Piaţa libera este o soluţie in asigurarea competiţiei, dar nu garanteaza nici onestitatea acesteia, nici intrarea sau menţinerea in competiţie a celor defavorizaţi. In acelasi timp, desi preţuim competiţia si aderam la individualism ca forma de exprimare a creativitaţii, consideram ca acţiunea colectiva, cooperarea bazate pe individualismul etic, nu pe cel egoist, sunt pietre de hotar in construirea unei lumi libere si drepte pentru cat mai mulţi oameni cu putinţa.” Adica „rob cu rob sa ne unim” la corporaţie, traiasca bancherii, sa moara patronii, sa crape mosierii! Noi, astia care am fost tocaţi la scoala cu economia politica, inţelegem imediat ce conţine ghiveciul lui Ciolos. Ne-a prezentat neosocialismul, socialismul cosmetizat, socialismul cu faţa umana despre care latra Ion Iliescu, in ’90.

Dar tefeloazele vor aprecia dialetica lui Ciolos. Copii de fast food. Cand ajung la restaurant isi fac selfie cu oliviera. Şi cred ca zilele astea o sa se ia si dupa panaramezii care si-au montat coarne de ren pe masini. O sa-si puna si ei coarne de ren peste coarnele de bicicleta.

Ultimele stiri

  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Exit mobile version