Cauta

Rewarding și IRL

1. Mă întreabă prietenii ce tot am cu firmele din Austria, fiindcă „înainte îți plăcea în Austria”. Îmi place foarte mult și acum. Îmi place și la Rășinari, dar nu trebuie să îmi placă și de Dan Barna, care are un teren acolo. Ador Viena, dar vreau să fac în România banii de un tafelspitz la Plachutta și o cafea la Sacher. Austriacul îmi ia banii pe cafea, dar câștigul lui imens vine din industriile (bănci, asigurări, petrol, exploatarea lemnului) pe care pretinde că le-a dezvoltat în România.

N-a dezvoltat nimic, i s-au dat cum i s-au dat și cu ce presiuni i s-au dat. Spunem, pe bună dreptate, că avem resentimente față de ruși, dar ne dezbracă o țară care a devenit brelocul lui Vladimir Putin. Și nu ne dezbracă oricum. S-a trecut de faza nudistă. S-a ajuns la ecorșeu. Dacă tot ne-am amestecat în borșul neomarxist, atunci să fim socialișți până la capăt și să nu fim impozitați preferențial. Patronii români sunt tocați, iar corporațiile mai au puțin și anchetează ele organele. În sensul „le anchetează pe față”, fiindcă pe blat le influențează deja.

2. Alin Chițu, secretar de stat penelist la finanțe: „Fereastra mea de oportunitate nu este foarte rewarding din perspectiva de lucruri notabile. Avem o sarcină foarte ingrată în care ne dorim să lucrăm la fine tuning”. Te doare, Chițule, te doare? Ai sărit în cap pe fereastra aia de oportunitate și picajul nu a fost rewarding. Acum trebuie să te transferi la USR, ca să-ți faci fine tuning. Dar șansele de recuperare mi se par mici, dacă prospectele medicamentelor sunt tot în giboneza corporatistă. Când ieși din spital, du-te, Chițule, la o pensiune cu ciubăr și bagă niște selfie din lighean. Ciubarul, această trotinetă marca HORECA! Are o pensiune ciubăr? Își iau ciubăr toate pensiunile. Se gătește carne la garniță într-o pensiune? Va fi carne la garniță în toate pensiunile. Folosește un corporatist adjectivul „fain”?  „Locație făină” – două caraghioslâcuri în două cuvinte. Vor vorbi cu fain toți corporatiștii. Nici nu mai contează că „fain”, la București, sună ca Bucale (București în argou) la Cluj.

3. Societatea s-a emancipat. A dispărut hingherul și au prosperat notarul și executorul judecătoresc, acești magnanimi ai necazului. Așa că e cazul să trăiți IRL, precum parțial eclozații din Piața Victoriei. Nu știți ce înseamnă IRL? In real life. Viața în acronime. Adică prima carte citită e și ultima. Sau primul contact cu sexul opus ar fi bine să fie și ultimul, pentru că nu e indicat să contrazici rezultatele referendumului din 2018.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Exit mobile version