Regele Charles va vizita România la începutul lui iunie. Ceea ce e vechi miroase urât sau e destrămat, cu excepția Monarhiei și a culturii. E evident că Regele Charles nu se află în cea mai bună formă, el n-a strălucit nici când era tânăr, dar poate fi o șansă pentru România.
Ce scriu aici mi-a povestit un om care l-a cunoscut. „Charles a venit în Ardeal pentru natura virgină și tradițiile nepângărite.” Bineînțeles că am fost malițios, spunând că Regele știe despre România doar versiunea pe care i-a prezentat-o acea familie de unguri cu o arhondologie discutabilă, care l-a atras aici. „La început așa a fost. Dar au fost și oameni care i-au spus despre Vlad Țepeș…” Am zâmbit, mă gândeam la Dracula, la cartea lui Bram Stoker. „Nu râde, acei oameni speculativi au știut cum să îmbrace legenda. Seara, la lumina lumânărilor și la un pahar de vin roșu, ți-ar plăcea și ție să auzi că Vlad Țepeș e un unchi îndepărtat al lui Charles.”
Charles poate să însemne ceva pentru toată România, nu numai pentru acele sate din Ardeal care au calitatea de a fi atât de aproape, dar atât de departe de asfalt. Sau, mai prozaic, acolo e ultimul loc din Europa unde te poți trezi cu ursul în benzinărie.
Charles și Camilla coboară din mașini de lux, dar seamănă cu niște urși domesticiți, triști și înhămați la caleașca istoriei. Noi facem mișto de Charles – „și-a luat serviciu la 73 de ani”, „vecinul de la Viscri a plecat la muncă <<pe Anglea>>” – dar Regelui nu i-a fost ușor să trăiască în casă (în Palat) cu o mamă despotică și deșteaptă, cu o primă soție care se dădea neînțeleasă și doi fii – unul comun și blând ca tăticul, celălalt psihopupu ca mămica.
Îi voi supăra pe mulți, dar Prințesa Diana a făcut mai mult rău Monarhiei decât Prințul Harry și Radu Duda. I se spunea „Prințesa inimilor”, însă era o precursoare a Gretei Thunberg, o activistă frivolă care se afișa cu milionarii prin hoteluri. O ipocrită populară, care era pozată goală pe yachturi și se plângea că n-are intimitate. Părea distinsă. Era doar o constipată cu un bob de sexapil pe obrazul traversat de unghiuri vulgare.
Imaginile cu Charles la Viscri, răsfoind o carte lângă sobă, nu îi vor inspira pe milionarii noștri. În jurul Bucureștiului au înflorit casele desfrunzite (adică fără biblioteci) ale parveniților. Unii au mușchi pe pereți. Da, și-au pus o vegetație de râuleț montan pe peretele central din sufragerie. E normal. Cărțile fac acarieni. Unul dintre ăștia a făcut nuntă fără dar în bani și a împărțit toate cadourile (tablouri, albume de artă) angajaților. Nici nu s-a uitat la tablouri – „ia porcăriile astea de aici!” Albumele de artă costă în jur de 100 de euro în Franța, 40-50 de euro la noi, ajung în anticariate la 50-60 de lei și nu le cumpără nimeni. Dar încă e bine că mai avem anticariate la București, la Sibiu, la Iași, fiindcă la Constanța, orașul nostru cel mai „talentat” din punct de vedere cultural, pentru că are Marea și Antichitatea, nu e niciun anticariat. Da, singurul mare oraș din România fără vreun anticariat!
Prin aprilie, un bătrân vindea cărți pe faleză. Întinsese vreo 20 pe o bancă. Și a fost gonit. Cum să-și pună el cărțile acolo unde trebuie să se odihnească hemoroizii cetățenilor?
