Nu poti sa construiesti cand sefii tai vor sa te darame sau spera sa cazi. Razvan Lucescu a ales sa plece, lasandu-le domnilor din Federatie sansa sa-si treaca printre realizari si ferestruica deschisa de el spre Euro.
Lucescu nu este nici erou, nici las. A avut o atitudine protestatara, de om definit. Nu ma numar printre ziaricii care il injura pe Mircea Sandu si cand e bolnav, si cand isi consolideaza pozitia in elita UEFA, si cand Romania are parte de arbitraje ingaduitoare datorita relatiilor lui. Dar nici nu consider, cum probabil ca o face domnia sa, ca i-a oferit lui Razvan un cadou cand l-a pus selectioner. Daca ascensiunea europeana a Rapidului nu l-a convins pe domnul Mircea Sandu, atunci nu trebuia sa-l aduca pe Lucescu la “nationala”. Pentru ca nu ma numar printre contestatarii lui Mircea Sandu, refuz sa pomenesc despre panda sau tradare si incerc sa uit ca singurii care au platit dupa esecurile echipei reprezentative cu Cehoslovacia, Armenia, Slovenia si Austria au fost Dinu, Iordanescu, Hagi si Piturca.
Razvan a procedat bine demisionand, fiindca victoria impotriva Bosniei nu-i garanta linistea decat pentru inca o mutare. Un sahist – ca asta este un antrenor , pana la urma, chiar daca acceptam sau nu – gandeste 10-12 mutari inainte. In Federatie exista rabdare doar pana la urmatorul pas. Iar despre pasi in doi nu se poate vorbi cu partenerul federal. Acest amanunt ar trebui sa-l ia in calcul si viitorul selectioner. Revenind la Razvan, el a castigat nu numai meciul cu Bosnia, ci si 2 ani de scoala a vietii, care il vor ajuta in lunga cariera ce-i sta in fata.