Dupa ce echipa de gimnastica a Romaniei a ratat calificarea la Olimpiada, Rares Bogdan a avut in studiou cateva somitati din sport. Elisabeta Lipa, Mariana Bitang, Octavian Belu.
In primele 15 minute ale emisiunii, s-a exprimat (a delirat) numai Napoleon de Manastur. Pacientul clujean povestea ca a fost la nu stiu ce analize. N-am inteles daca lobotomia a reprezentat un succes medical. Am retinut, insa, ca „aveam numai tesaturi in cap”. Ohoho, s-a auzit si la Cluj de Buhara! Ba, carpeta, du-te la moschee, daca te crezi ghiordez (covoras de rugaciune)! Aveai tesaturi in cap, gherghefule? De ce n-ai rugat-o pe doamna Bitang sa te trimita la Olimpiada? Ca sa evoluezi la sol, pe post de covor zburator. Pe urma, s-a corectat. A iesit ceva mai frumos. „Aveam numai cusaturi in cap”. Normal. Nu mai sunt nici trepanatiile ce au fost. La gura ar fi trebuit sa te coasa, ca pe acolo zice prezent delirul!
Cand mi-am inchipuit ca-si va reveni, zglobiul a mai avut o pretentie rezonabila. „Sa mi se aduca un steag, sa fie mare, mare, mare, sa am steagul Romaniei in spatele meu, ca sa se enerveze frustratii!”. In primul rand ca frustrat inseamna nedreptatit, nu complexat. Iar noi nu suntem frustrati, ci privilegiati ca asistam la spectacolele date de Mister Bean de Cluj.
Nu va grabiti, ca nu s-a terminat recitalul! „Ia aduceti-mi acum, imediat, de acasa, un steag mic, ca sa mi-l pun la rever!”. Nu i s-a putut rezolva nici aceasta dorinta de bun simt. 112 nu mai tine cont de apelurile nostime. Ambulantele n-au camasi de forta care sa se asorteze cu batistutele pe care le poarta Rares la sacou.