N-am vreun merit sau vreo vina, am crescut in centru si n-am iubit niciodata „echipele civile”, cum le zicea Adrian Paunescu.
Am detestat uniformele, epoletii, alinierea, dar la fotbal am fost cu Puterea. Rapidistii erau pentru mine perdantii cu suflete bogate si recunosc ca intotdeauna am tras spre invingatori. Intii i-am aplaudat si pe urma le-am disecat jigodismul. Rapidul a insemnat o victorie, paispe victorii in minus si o amintire, o padure de amintiri in plus. Exista victorii fara amintiri. Infrangerile Rapidului au nascut basme, iar triumfurile au pecetluit mituri. Comit un act de lezrapidism povestind ca mie mi-a placut Rapidul dinamovist, cu aureolatul Mircea Lucescu, cu scarbosul performant Rednic, cu Razvan Lucescu. Razvan a facut Rapidul european si nu voi uita niciodata a doua noapte de la Hamburg, cea din 2006. Prima a fost in 1983, cu Talnar, Moraru, Orac si am trait-o doar la televizor.
Urmeaza sa se darame stadionul Giulesti, un edificiu al pierzaniei marete (iubirea gratuita!), si imi permit sa parafrazez un titlu al lui Nichita Stanescu, „Belgradul in cinci prieteni”. Eu am „Rapidul in trei prieteni”. Primul despre care scriu e Nae Manea si incep cu o minciuna. Nae era in relatii cordiale cu toti ziaristii, nu stiu in ce masura si prieten, asa ca nu vreau sa-mi pavoazez biografia cu inca o prietenie, bietul Nae neputand sa mai conteste ca am fi fost „frati”,”tovarasi”, ma rog, cuvinte colocviale pe care nu prea le agreez. In fine, si stateam eu cu Nae si un prieten din Pipera la terasa Ambiance si il asteptam pe Cornel Dinu. Putina lume stie, dar Nae il adora pe Dinu si se tachinau mereu, iar la despartire se imbratisau. Nae ne-a avertizat: „fiti atenti cum ii scot basinile intelectuale lui Cornel!”. Se asaza Dinu la masa, iar de sub Nae incep sa explodeze niste flatulatii cum n-a tras nici Regina Angliei cand si-a vazut nora, pe Lady Di. Dinu – vituperant ca intotdeauna: „draga, incerc sa-l stilez, dar nu pot, mentalitate de Giulesti, asta e!”. A perorat Procuroru’ vreo cinci minute, in timp ce Nae intensifica productia de zgomote sulfuroase. Pana s-a plictisit Nae si a scos de sub cur un aparat, sa-i zic asa. Se vindea stocaria aia prin oras. „Cornele, <<aparatul>> asta l-am cumparat din fata terasei, de la baietii de la care v-ati luat tu si Boanchis brichete Dupont false!”.
Prin fundalul celei de-a doua intamplari trec doi prieteni de suflet, care s-au iscalit pe tumultul Rapidului. 2012, vara lui 2012. Finala de cupa Rapid – Dinamo. Normal ca am tinut cu Rapid, dupa o varsta tii cu prietenii, nu cu conglomeratele. La Rapid erau Razvan Lucescu si Pancone, la amorful Dinamo se credea antrenor neformulatul Bonetti. A castigat Dinamo. A doua zi spre pranz, m-am dus la prietenul meu din Pipera, evocat si in precedenta poveste si in multe altele. Aveam o combinatie cu el, urma sa nasca sotia mea, dar am nimerit in mijlocul unei petreceri si chiar nu-mi statea gandul la petreceri. Rapidul petrecea, petrecea, petrecea. In mijlocul, in valvataia unor entuziasti din galeria giulesteana, marele fotbalist Pancone era cel mai potolit mesean. Cand am plecat, m-a condus la masina masorul poreclit Rackets, care mi-a spus „ai vazut, maestre? Rapidul petrece si cand pierde!”. Mie imi venea sa-i zic vreo doua, pentru ca as fi vrut sa invinga Razvan Lucescu si Pancone. Daca as fi fost in dispozitie de petrecere, l-as fi atacat ca Nichita Stanescu, in „Belgradul in cinci prieteni”. „Nu vrei sa cumperi un caine?/ m-a intrebat Ingerul/ in timp ce inima mea/ dadea din sange ca dintr-o coada.”