Cauta

Qatar și Schengen

1. Televiziile au ținut-o trei zile, tot week-end-ul, cu meșteșugitul compliment adresat de Ilie Năstase unei ziariste. „Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți!” El s-a adresat unei persoane. Eu așa m-aș adresa unui întreg partid (USR), care e prea bebeluș și prea ignorant ca să-și dea seama ce se întâmplă. Problema e că nimeni nu vede că Năstase n-a făcut afirmația aia din senin. El a răspuns ca un om cinstit și revoltat la o întrebare ticăloasă. „Toți prietenii dumneavoastră consumă alcool și se urcă la volan?” Specialista în deontologeală îl certa ca la școală și îl îndemna să facă un sifon. Ce să-i spui? Că în Franța, unde Năstase a trăit,  toată lumea bea un pahar de vin roșu în pauza de masă și se întoarce la serviciu cu mașină? Da, toată lumea din Franța. Bărbații, femeile, polițiștii. Iar patronul cârciumii unde a fost Năstase ar trebui să facă o anchetă și să-i dea afară pe ospătarii turnători.

2. Ziaricii au obiceiul să critice tot ce îi depășește, așa că până voi înțelege Mondialul din Qatar (de care n-am fost prea interesat, recunosc) mă abțin. Eu văd ce fac absenții de la Mondial. După realizările incontestabile de la Ministerul Apărării, Vasile Dîncu a fost schimbat. Domnul Burleanu, elevul lui Dîncu, și-a depășit profesorul, așa că e păstrat în funcție. Săptămâna trecută, fotbalul românesc a obținut rezultate fantastice. România – Polonia (feminin) – 0-6, România – Cehia (feminin) 1-2, Slovenia – România U19 3-0, Slovenia – România U19 2-1, România – Italia U 20 1-2, România – Slovenia seniori 1 – 2, România U21 – CSA Steaua  (ciorba aia reîncălzită din liga a doua) 2-4. Iar un numărător de cornere a titrat „Ploaie de goluri în Ghencea”. Cu toate astea, presa înjură Mondialul din Qatar.

3. Dacă n-ați văzut, sper să nu vedeți cum se termină orice scrisoare de la ANAF. Când îți scrie ANAF, nu poate să fie ceva de bine, dar toate epistolele se încheie „cu deosebită considerație”. „Ți-am blocat contul. Cu deosebită considerație.” „Ești dator vândut. Cu deosebită considerație.” „Ți-am luat casa. O să dormi în ploaie. Cu deosebită considerație.”

4. Să presupunem că nu intrăm în Schengen. Înjurăturile și le vor lua politicienii. De data asta pe bună dreptate. Schengen nu ajută partidele, ci pe românii care vor să călătorească. Frontiera a susținut mereu partidele vechi, iar partidul trotinetist e programat împotriva României. În chestiunea Schengen, clasa noastră politică s-a purtat ca un lăutar care face playback cu vioara, adică dă cu arcușul pe deasupra.

 

Ultimele stiri

  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Exit mobile version