AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisPuțini artiști, mulți impostori

Puțini artiști, mulți impostori

1. Încă două-trei fraze despre Iliescu. În anii ’90, generația mea se jura ”să moară Iliescu dacă te mint!” atunci când mânca borș. Era o joacă, ziceai ”să moară Iliescu dacă te mint!”, lumea se prindea că arunci o scorneală și o dădea în râs. Și Iliescu le-a supraviețuit multora dintre părinții noștri. Așa că useriștii, care cred că Universul a început cu izmenelile lor și fac anticomunism la seral, să aibă grijă!

2. Mai tare decât Iliescu a fost Radu Beligan. Nu numai pentru că a trăit 98 de ani. Până în 2016. În anii 2000, auzeai oameni de vârsta a doua spunând ”trebuie neapărat să mă duc la un spectacol la Teatrul Național, ca să-l mai prind pe Beligan.” Și s-au dus. Unii dintre ei și la spectacol, și pe lumea cealaltă înaintea lui Beligan. Radu Beligan a fost peste Iliescu nu doar la longevitate. A fost și ca forță. În 2011 sau 2012 l-am văzut în ”Egoistul”. Avea aproape 95 de ani și a stat toată piesa pe scenă. Sigur, într-un fotoliu sau balansoar, nu mai țin minte, dar important e că nu a părăsit scena. Probabil avea și vezica bună sau o soluție la îndemână. Au mai fost vreo zece personaje, toate cu ieșiri și intrări spre culise, toaletă, machiaj. Beligan – doar pe scenă. După ce a căzut cortina, la aplauze, jumătate din sală lăcrima.

3. E o distanță uriașă, de cele mai multe ori imposibil de parcurs, între un actor și un artist. Iar marii artiști se respectau. Veneau chiar și la repetiție cu o oră înainte, iar când se înfățișau pe stradă erau îmbrăcați ca pe scenă. Vraca, Geo Barton ieșeau din casă, indiferent unde se duceau, cu batista la sacoul reverului și cu butoni de aur la manșete. În plin comunism, marii artiști făceau o reverență în fața unei lumi apuse. În plin neomarxism, ”actoriștii” (Nicolae Iliescu) vin și la premieră în pantaloni scurți. Am mai scris-o: diferența dintre artiștii vechi și actorii de azi e aceea dintre impostație și impostură.

4. Acum suntem actori toți. Unii fără să vrea, când îi sună câte un nesimporc pe whatsapp cu camera video. Nu mai există nicio intimitate, ești în baie sau în bucătărie, în maieu sau în pajura goală, dar se supără prostoboul dacă nu-i răspunzi. Trăim în epoca ”Ai ceva de ascuns?” Există și hoteluri în care, între cameră și baie, nu e un perete, ci un geam.

5. Anul trecut, în august și septembrie, jucam în altă piesă. Se spunea că Mircea Geoană va fi președinte (”a plecat de la NATO, i-au dat americanii acceptul”) și ne întrebam cu cine va fi în finală. Cu Ciolacu sau cu Ciucă? Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate. Iar în 2025, singurul candidat anti-sistem a fost Elena Lasconi. Crin Antonescu aproape independent, iar Ponta și Simion iepurii lui Nicușor. Bună piesa, foarte bună.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
254 afisari

1 COMENTARIU

  1. 1.Useristii nu sunt anticomunisti.La ideile lor, puse in practica prin ministere, un control absolut, la fel ca in China ….
    5.Candidat „antisistem” , un userist? :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger