Cauta

Putin e fericit. Cu un asemenea guvern de pufuleți isterici, România îi e o țară prietenă

Putin e fericit. Cu un asemenea guvern de pufuleți isterici, România îi e o țară prietenă - Ziarul National

1. Incendii în aceeași zi într-un mall și la un târg de Crăciun din București. Vă dați seama ce scandal ar fi ieșit dacă USR nu era la guvernare? Din fericire, acestei înjghebări politice cu miasme oengiste i se restituie în aceste zile tot răul pe care l-a făcut. USR prostise multă lume în București – capitala României și capitala snobismului. Se pare că Drulă nu va fi pe primele trei locuri la alegerile de duminică. Ard mall-uri, ard chioșcuri în piețe, în multe blocuri nu e apă caldă, iar Drulă promitea ”piste ciclabile”. Și făcea pe durul. Ni se spunea că ”Drulă e câine.” Da, e câine surd la vânătoare de voturi. Voia să conducă Bucureștiul ca să se simtă bine trotinetarii cu rucsac. Într-un oraș cu trafic infernal, pistele ciclabile înseamnă sufocarea bulevardelor.

    2. Nicușor Dan, când era primar, a tăiat apa caldă, Buzoianu a lăsat fără apă oamenii din două județe. Lipsește doar Vlad Voiculescu, dar poate fi readus, la Ministerul Sănătății, ca să taie apa din spitalele pe care le-a dezafectat în timpul pandemiei, pentru a improviza centre de vaccinare. Useriștii au boală pe PSD. Foarte bine. Dar ei se răzbună pe România. PSD e un partid de apucători. USR are voluptatea de a distruge. Pe un copil de cinci ani nu poți să-l lași singur în casă. Nici pe puerilii ăștia pe trotinete nu poți să-i lași să guverneze.

   3. Citez din ”Național”. ”Plecarea subită a premierului Bolojan în Austria a coincis, suspect, cu oprirea centralei OMV de la Brazi, din cauza incompetenței de la vârful userist al Ministerului Mediului. Cum centrala pierde foarte mulți bani cu fiecare zi în care nu produce, vizita de curtoazie a premierului pare, mai degrabă, o chemare la ordin în Austria, având în vedere că statul austriac este principalul acționar al companiei OMV.” Pe 25.09, eu am scris că ”duduia are merite. Blochează economia (hidrocentralele) și apără urșii.” Ce ar trebui să mai facă impetuoasa asta ca să fie trimisă acolo unde îi e locul? Dar unde îi e locul? Că mie mi-ar fi frică să fiu vecin cu ea. În același sector al Capitalei. Ar trebui cazată într-un sediu al USR în care să se taie apa și gazele. Să stea acolo cu Moșteanu. Și să strângă Oana Gheorghiu bani ca să supraviețuiască aceste două valori naționale.

4. La Sănătate, Apărare și Transporturi i-am avut, în ultimii ani, pe Vlad Voiculescu, Moșteanu și Drulă. Țoiu la Externe, Buzoianu la Mediu, Oana Gheorghiu vicepremier. Au fost numiți în aceste funcții ca să pară geniali Nicușor Dan și Bolojan. Iar Putin e fericit. Cu un asemenea guvern de pufuleți isterici,  România îi e o țară prietenă. O țară care îi aduce profit. O țară care ia foc, rămâne fără apă și fără curent. Fără să spargă el vreun ban ca să o atace.

Ultimele stiri

  • Sondaj INSCOP, cu trei zile înainte de alegeri. Cine conduce în cursa pentru Primăria Capitalei!
  • Călătorie cu „musafiri” neașteptați! Gândaci filmați în trenul spre aeroportul Otopeni! „Nu sunt rari, da-s mari!”
  • Putin e fericit. Cu un asemenea guvern de pufuleți isterici, România îi e o țară prietenă
  • Avertismentul experților! Cu cât ar putea crește factura la gaze în 2026, din primăvară, când expiră plafonarea prețurilor
  • Alertă medicală pentru pacienții cu diabet: Senzori de glicemie retraşi de pe piață, în 17 țări, după raportarea mai multor decese
  • Anunț de presă Maricel TOFAN
  • De necrezut, dar adevărat: pensionarii români se împrumută la CAR pentru masa de Crăciun!
  • Autoritățile dau vina de la una la alta în criza apei din Prahova. UDMR îl arată cu degetul pe „Dorel”
  • Ce a făcut Putin de Ziua României!
  • Horoscop 4 decembrie 2025 – Astăzi este o zi foarte bună
  • Exit mobile version