Negustorasii, ca traficanti nu pot sa le spun, de porumb fiert, de cingo si de piatra ponce nu mai au loc in Mamaia. Foarte bine. In schimb, saptamana trecuta batea plaja un puscarias bronzat si batran, cu doua acordeoane.
Unul dintre ele era burta. Cand infoia orga di pepto, prindea contururi colosale si burdihanul. 10 RONI maneaua, dar nu sfarsea niciuna. Ingana primele doua versuri si pe urma ranjea fasolea, de fapt vipla galbuie, zicand „nu mai stiu”, cu o candoare de gade. A fost intrebat de unde e, a ingaimat ca din Bjau (adica Buzau) si am avut placuta surpriza de a constata ca nu parleste nici romaneste.
„Dar p-aia cu „pa nisipu’ de la mare, io am scris numele tau” o cunosti?”. „Cum nu?”. A bagat doua silabe care se incalecau neinteligibil, a falsat pe un ritm care semana a Traviata in interpretarea lui Elvis si gata. Atunci mi-am adus aminte de o povestire a arbitrului Danciu. „Eram cu Sechelariu pe un iaht, in Delta, si i-am bagat cateva piese, la ureche, dar numai refrene. In cinci minute, mi-am luat 900 de parai. Productivitate maxima!”.
Fara sa-si dea seama, baietii se pliaza perfect pe modelul din anumite universitati americane — alea facute la misto. In astfel de institutii, studentii la literatura afla care e treaba in „Crima si pedeapsa” parcurgand o editie-rezumat, de 80 de pagini.
Din volumul in pregatire „Sictir, bagabontilor!” (II)