AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisPSD și PNL, vid politic și bufet suedez

PSD și PNL, vid politic și bufet suedez

1. Am scris ieri despre Ilie Năstase, nu e vorba despre el în acest paragraf. Dar după ce vezi filmul Nasty înțelegi ce înseamnă celebritatea. În cazul lui Năstase, celebritatea e nesfârșită în spațiu și – ne-a convins documentarul dedicat lui – în timp. Dacă te uiți la televizor, apare câte un Everest de vanitate la fiecare cinci minute. Politicieni, cântăcioși, fotbalagii, analiști și alte Mont Blanc-uri perisabile. Cel mai bun nume de show din România a fost „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” Nu ești celebru, dar de ce ai intrat acolo? Ca să-i responsabilizezi pe alții să te scoată?

2. Cazul Cîrstoiu este o lecție de celebritate venită peste noapte,  care poate distruge absolut aiurea un om. Cîrstoiu – sau ce i se întâmplă, în România, unei persoane cu o mare carieră și cu mulți bani, dacă se bagă unde nu îi e locul. Îl cunosc doar de la televizor pe Cîrstoiu, dar îmi pare rău de el. La noi, serviciul public înseamnă să te devoreze opinia publică. Dacă ești funcționar la Primărie și ajungi milionar nu e bine. Dacă ești medic și vrei să devii primar, văd că iarăși nu e bine. Dacă ești copil de securist și urli împotriva corupției, atunci probabil că e bine.

3. Povestea doctorului Cîrstoiu ne demonstrează de ce PNL și PSD, două partide care ar fi trebuit să aibă împreună 70%, au coborât la 40%. Pentru că nu au fost capabile să aleagă un candidat din interior (insist, sunt partidele numărul 1 și numărul 2) care să câștige lejer Primăria Capitalei. Pesediștii și peneliștii au creat un vid politic. Ei știu că nu vor să-i vadă nici măcar electoratul lor statornic.

4. Sunt mulți bucureșteni care nu îi suportă pe useriști și pe Nicușor Dan. Pesediștilor, peneliștilor, ce faceți cu bucureștenii ăia? Îi aruncați în roaba lui Piedone? De-aia l-ați sacrificat pe Cîrstoiu? L-ați pus candidat ca să-l ironizeze, pe blat, tot PNL-ul și trei sferturi dintre pesediști? Faliment moral ați dat de mult și nu v-a afectat. Acum veți da faliment la propriu. Voi ați inventat USR și AUR. Nu se va întâmpla asta, dar știți ce ar merita PNL? Să-l aibă președinte pe Piedone.

5. PSD și PNL au tratat întotdeauna alegătorii în regim hotelier. Adică „plătește-ți, fraiere, camera, că mâine dimineață, la micul dejun, ești invitatul nostru la bufet suedez!”

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.788 afisari

14 COMENTARII

  1. Nea Boanchis ai aproape o suta de ani si tot naiv ai ramas , asta au planuit , pui o muhaia linga unul mai rasarit si castiga cel planuit . muhaiaua in acest caz este Carstoiu , un clovn care nu-si poate justifica averea , nici pe aia declarata , daramite cea de la beci . doctorii cu exceptiile rare , sint detestati pentru lacomia lor .

  2. 3.Cirstoiu e calul Troian al PDlL-PMP sa moara PNL -PSD de ciuda ? Doi tantalai Nicu si Marcel.Cirstoiu si-a inceput campania spunand ce l-a invatat nasu’ sa faca la primarie.
    Bucurestenii nu au uitat ce spital frumos a lasat Oprescu si ce mizerie e acum in el .In sali de asteptare, in saloane, la serviciul de urgenta nici robinete nu sunt la toaleta .
    Ce sa-i faci? Nu e timp si pentru spital public cand lucrezi si la privatu’ tau…si scoti milioane…poate….

  3. Am o singură întrebare pentru autor : de ce-l susține pe Carstoiu?Nu s-a întrebat de la început de ce candidează la primăria Capitalei un doctor strălucit,profesor universitar și,in plus,director de spital ?

    • deodata , brusc acest pitic de gradina a ajuns un medic stralucit , ce lucrari stiintifice are acest doctor de a ajuns deodata stralucit , ca umbla mai tot timpul intre clinicile lui si mai taie cate un picior

  4. Dintr_un medic renumit nu poți face, peste noapte, un gospodar la primărie.
    Lasa_l acolo unde poate salva vieți nu il duce la pus borduri .
    Nu îmi place Nicușor Dan , dar, este valabil și pentru el. Stai frate la catedră și luminează _i pe copii ăștia.

    • Corect, cu specificatia ca Nicusor Dan este supraestimat si ca matematician. Aia buni au joburi de la 10.000 de coco in sus pe luna, pe cand pampalaul asta n-avea loc de munca de bun ce era. Maxim profesorache de liceu, dar si aia din parti..

        • Si? „Doctoratul in mate la Sorbona” tine loc de carte de muca? Numai analfabetii functional pot crede ca daca ai urmat o universitate renumita din Vest esti competent in toate domeniile.

          • prostalaule , spuneai ca-i supraestimat ca matematician , tu nici ce scrii tu nu stii ? si nu mai vb de analfabet functional , ca ai citit si nu ai inteles nimic , vorbesti de altceva !

        • Hei, in CV lui scrie ca „si a prezentat ! ! Teza de doctorat la Universitatea Paris XIII ! Nu scrie ca si ar fi luat doctoratu’ la Sorbona.De fapt mai toti USR istii si au inflorit CV urile, unii nici nu si au luat licenta la facultate dar si au trecut Facultatea in CV !
          Doar daca te uiti la privirea si tinuta lui Nicusor, tragi concluzii !

        • n-auzi boule ca aia buni au loc de munca? si nu te uiti la el in ce hal se prezinta, ca nu e capabil sa lege o fraza coerenta? asa ti se pare ca sunt aia care absolva Sorbona, pampalaule?

  5. aici wikipedia
    (nu o recomandam sub niciun motiv,e o arma de propaganda,”vector”)
    a nimerit-o,

    „În multe religii, vanitatea, în sensul său modern, este considerată o formă de autoidolatrie prin care omul se compară cu măreția lui Dumnezeu de dragul propriei imagini și, astfel, se îndepărtează de harul divin al lui Dumnezeu.”

  6. uite cum isi cere un partial eclozat SCUZE
    (sau le ofera…),
    Un renumit medic malaezian și-a cerut scuze public pentru că a recomandat vaccinul anticovid în perioada pandemiei:
    ”Vă rog să mă iertați. Sunt incapabil să vă ajut financiar, dar vă pot oferi sfaturi medicale”

    -daca n-ai CENZURAT si mai ai bani
    mai putem incerca inca ceva!

    – da fu-qu Dr. Syafiq Nordin !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger