Stațiunii Mamaia i se spunea „Perla Litoralului românesc”- banal, știe orice prost. Scuze pentru „prost”. Am vrut să scriu „orice eco-anarhist”.
Mamaia mirosea a calcan, mirosea a dolar, mirosea a Toblerone, mirosea a blondă suedeză, mirosea a Occident, de la Internațional (Rex) până la Melody – cel mai strălucitor local de noapte pe care l-a avut România. Spre sfârșitul anilor ’70, Mamaia a început să piardă, decent, nu categoric, în fața Neptunului și, mai ales, a Olimpului. Era complexul Belvedere-Amfiteatru-Panoramic, erau plaja, golful și faleza etajată de la Panoramic până la gardul vilei lui Ceaușescu. Era frumos. Frumos-frumos, dar mic-mic, toată desfășurarea de farmec și ispita fiind de două ori mai redusă, ca întindere, decât croazeta socialistă Rex – Cazino.
Între ’90 și ’95, Mamaia a intrat pe potecile prăpădului. Iar din ’95 până în 2000, s-a prăbușit de-a binelea. Multe bucăți din plajă au devenit gropi de gunoi ale Constanței. Am scris – nu suficient, insist – că pentru ministrul Turismului din acea perioadă, Akos Birtalan, Marea însemna Balatonul. După 2000, Mamaia și-a revenit. Nu politizez articolul, nu m-am întâlnit în viața mea cu Mazăre sau Nicușor Constantinescu. Știu, însă, cum arătau în 2000 hotelurile aflate între Rex și Cazino, adică în Centrul Mamaiei. Plăteai taxa suplimentară ca să ai răcitor (nici vorbă de frigider) în cameră, cuverturile din 1969 sau 1973 cred că proveneau din depozitele Armatei și aveau găuri, șifonierele erau date cu motorină, ca să iasă mucegaiul de peste iarnă. La fostul Club Méditerranée, o comoară în anii ’70, am găsit în baie un șarpe, care se înțelegea bine cu tradiționalii gândaci.
În ultimii 21 de ani, însă, Mamaia s-a dezvoltat mult spre Nord, spre Năvodari, iar patronii hotelurilor din Centrul stațiunii au fost obligați să investească, pentru a ține pasul. Din 2005, Mamaia a arătat și arată mai bine decât a visat vreodată Olimpul. Perla anilor ’70 a făcut pui, înșirați pe diadema țărmului sărutat de faguri verzui.
Am început articolul amintind că Mamaia mirosea a calcan. După revoluție, cârciumile de pe tot Litoralul miroseau a dorada și a somon, a păstrăvi și a crapi harponați de la supermarket. Eram prea deștepți ca să mai pescuim în Marea Neagră! Dar ne rămân istorioarele. Vin cu una, culeasă de la un constănțean bine proptit, care avea barca lui, cu motor, încă din anii ’80. „Când m-am apucat io de pescuit, încă se mai prindea scrumbia albastră, în Marea Neagră. Ceatalul, însă, nu a dispărut. Ceatalul e o hamsie mai mare. Dar să-ți povestesc despre primul constănțean care s-a îmbogățit din hamsii, imediat după ’90. Avea o cașcarabetă în Satul de Vacanță din Mamaia și una în Năvodari-Tabăra. Vindea bere la dozator, iar seara aduna scursura de pe fundul butoaielor de plastic și se ducea la pescari. Cu 100, 200 de litri de bere borșită lua 50-60 de kile de hamsii!”. L-am întrebat dacă știe sau bănuiește cât de des schimbă viitorul milionar uleiul din tigăile în care prăjea hamsii. „Cam o dată pe sezon. Sau de două ori, că era milos. Îl schimbă și înainte de Sfânta Maria”.
