1. 2021 s-a dus, a fost un an foarte reușit, a mers bine, a fost ca la corporație, unde e mai important ce spui decât ce faci. Așa era și la Secu, în ’89, când s-au redistribuit banii, iar fraierii s-au apucat de anticomunism la seral. Printre fraieri mă enumăr cu mândrie, dar am pretenția că mi-am mai revenit. L-am spurcat pe Ceaușescu de l-am rupt până prin 2010. Amuzant e că geme patria de panaramezi resentimentari care îl înjură și azi pe Ceaușescu. Sigur, pe vremea lui nu au făcut-o. Părinții lor erau turnători la Secu sau secretari de partid. Calculul 2022 minus 1989 este perfect pentru sănătatea creierului. Ceaușescu își mai pierdea vremea, în 1978, să îi toace pe Maniu și pe Brătieni?
2. În 2022 îi urez mult succes doamnei Codruța. Până acum a anchetat bandiți internaționali din Bulgaria, Croația, Slovacia. Numai în zona asta se fac combinații, are dreptate. Dar sunt convins că în 2022 va găsi și cazuri la Frankfurt sau la Rotterdam, deși acolo nu e corupție. Lume la fel de cinstită este la Marsilia și în Corsica, la Napoli și în Sicilia. Poate că incoruptibila pe care o iubim îi va lua în calcul și pe băieții din portul Messina. Sunt foarte drăguți, foarte
corecți și le-ar face plăcere să fie transparenți. Așa mi-a spus mie la masa de Crăciun un vecin al unui cunoscut din școală generală. Omu’ se crede semimafiot. El a promis că se va ascunde, deși nu l-a căutat nimeni.
3. Tot în 2022 ar trebui să dăm mai multă importanță unei instituții și chiar să îi facem un minister. E vorba despre instituția hoțului neprins. A fost o perioadă în istoria României în care am avut mai puțini hoți neprinși decât magistrați cu telecomandă. Nu pot preciza perioada, sunt discret.
4. De șase ani și ceva România îi respectă la nivel oficial pe rockeri. Am și eu o amintire din liceu, de prin ’87, legată de acești domni eleganți, care se încălță cu bocanci vara. Aveau o zi fixă, miercurea, joia, nu mai țin minte exact, când se strângeau la terasa Cina, de lângă Ateneul Român. Erau câte 14 la 3 beri și se scotoceau de bani să-i dea unuia, Lentzi, care pleca la Timișoara să cumpere de la sârbi casete cu Sepultura, inele cu capete de mort, ținte și alte marafeturi care atestau calineria acestei specii muzicoase. Iubitorii de muzică hard erau plini de bani. În sensul că nu văzuseră bancnote și le zornaiau buzunarele. Într-o seară nu m-am mai abținut și le-am zis o chestie legată de igiena lor impecabilă, chiar definitorie și despre Sanepid. 4 sau 5 dintre ei s-au ridicat de la masă (unde oricum stăteau în picioare) ca să mă încingă. Am fugit, normal. Ascultătorii de muzică duioasă – după mine. Am alergat vreo 100 de metri și am intrat în Athenee Palace. Eu am intrat, doar eu am intrat, fiindcă portarul nu i-a primit și pe psihedelicii pacifiști. Om lipsit de gust. Cum să gonești niște gentlemeni care erau îmbrăcăți ca motocicliștii și veniseră în Centrul Capitalei cu autobuzul?
