Are datorii la șapte bănci, ii plătesc părinții întreținerea, dar el fumează trabuc și vorbește despre criptomonede. Măscăriciul e corporatist, ce poate să fie? Doar n-o fi vreun bibliofil. Si o ceartă pe mă-sa. „Mamă, de ce ai venit până la mine acasă (casa e cumpărată de părinți) să-mi aduci banii? Trebuia să mi-i pui în cont, of, mamă, digitalizează-te!”
Ca să respectăm adevărul istoric, există și o generație mai leșinată decât generația parțial eclozaților. Este generația din care fac eu parte. Băieții de vârsta mea sunt niște învinși care tac de frică să nu pară învechiți. Prostoboilor între 45 si 60 de ani, noi eram în trenul istoriei când s-a urcat Generația Gadget în ultimul vagon! Cu trotinetele în spinare, ocupând cu tupeu mai multe locuri.
Dar să nu stric amurgul verii pe Uniunea Securicilor din Romania. Poporul ăsta e prea ingenios ca să-l otrăvească niște panaramezi robotizați cu 4% in sondaje. Am două amintiri din resortul unde am fost in Bulgaria.
1. Plaja frumoasă, cu nisip cum era pe vremuri la Mamaia. Dar avea ceva în plus. Promontoriu în stânga și în dreapta. Un arc de cerc stâncos care te ducea cu gândul (doar te ducea) la Golful Îngerilor dintre Nisa și Cap d’Antibes. Și acolo, la Obzor, era o instituție a Statului român. Moldoveanca hotărâtă. I-a aterizat soțul pe plaja. „Ce faci, mă, tăntălăule? Ai trecut pe lângă bar și ai venit cu mâna goală? Mocofane, la ultra all inclusive nu vii niciodată cu mâna goală! Aduci măcar un bidon cu apă. Uite-l pe finu’! A venit cu șapte beri.” Finul a completat dojana doamnei, dar cu o vădită rușine, își respecta nașul. „Așa e, nașule, am cărat io cinci beri și l-am pus și pe ăsta micu’ să care doua.” Ăla micu’ are șapte ani.
2. Concurs de darts pe plajă. Adică arunci niște săgeți într-o țintă din fibre textile. Dacă nimerești marginea panoului rotund iei puncte mai la subțireanu. Șmecheria e să dai în centru. Sportulețul ăsta reprezintă un motiv suplimentar pentru care nu suport ideea de pub, unde grohăitorii roșcovani scurg pe beregăți o scârboșenie (bere neagră) și se cred Wilhelm Tell. Pe plajă, însă, era distractiv. Stăteam la bar, beam un campari soda și mă uitam cum bălegăreau darts-ul doi englezi, un neamț și trei români. Deși erau antrenați, aruncau săgețile de parcă n-aveau bani de ochelari. Noroc că au apărut campionii. Trei profesori universitari din Piața Chiliei (Constanta) sau din Rahova, cu doctorat la Jilava. Și au luat săgețile. Lovituri numai în centrul centrului din centrul șmecheriei, la punctaj maxim. De la Robin Hood în sus. Cred că nimereau si dacă aruncau pe la spate. Englezii au rămas trăsniți. I-au și întrebat: „Ați mai jucat?” Răspuns firesc: „nu”. Ce nu știau englezii e că băieții mei jucau darts de la cinci ani. Dar cu briceagul.