„Ba, baiete, tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” „Postac!” „Dar tu, domnisoara?” „Io vreau sa fiu dresoare sau stapana de postaci, ca doamna Udrea!”.
Nu radeti, fiindca aici ne-au adus politicienii care au nenorocit ziarele, ca sa angajeze postaci! Dadeau contracte pe bani publici, asteptand sa li se intoarca 20%, pe urma luau spaga de la clientii Statului si cumparau galeti, sepcute si postaci. Daca nu murea la timp, Arghezi ar fi fost eclipsat azi cu un singur cuvant, „muie”, proptit in subsolul articolului de un postac destoinic.
Am amintit-o doar pe jupaneasa Udrea. Ea a platit cu libertatea. Va mai dau un nume. Ponta. Dottore (Mickey) Mouse, Tastatura si Copy paste a declarat, superior, ca n-a mai citit de multa vreme o publicatie tiparita. El e dat naibii, el stie cu internetul! Iar la alegeri, de emancipat ce e, l-a umilit Diaspora cu feisbucul. In Franta, Guvernul subventioneaza presa clasica. In Romania, politicienii platesc postaci. Un ziar tiparit consfinteste autoritatea semnaturii, a omului devenit autor dupa ce a trecut prin toate filtrele profesiei. Cu mult inainte de consacrare, au fost lunile sau anii in probe, prima angajare pe un salariu de mizerie, constrangerile, umilintele. Meseria de ziarist nu trebuie ambalata in cuvinte destinate martirilor. Totusi, in raport cu Udrea si Ponta, ziaristul merita eroizat, deificat. Udrea si Ponta, cu internetul lor de rahat, au restabilit egalitatea dintre profesionist si chibit. E ca si cum i-ar fi scos din teren pe fotbalistii echipei Steaua, ca sa bage in locul lor galeria.
Sigur, o mare vina au si ziaricii care „s-au reinventat in mediul on-line”, si-au deschis bloguri si duc intrecerea capitalista pe facebook. Ei sunt la fel de dati naibii ca Udrea si Ponta, mai ales cand clameaza „a murit presa scrisa!”. Nu, ma, n-a murit, eu acum va injosesc intr-un produs al galaxiei Guthenberg, va mascaresc in asa zisa „presa scrisa”, de fapt singura presa care exista! Restul e circoteca de televizie sau feisbucareala pentru castratii scrisului.
Am, insa, o consolare. Ma distrez gandindu-ma cum pleaca postacii lui Udrea de la munca si se invita, intre ei, in oras. Dupa surogat de presa, surogat de ospat! Parca ii aud: „Share-uim (impartim, pe limba oamenilor cu biblioteci in case) o pizza in patru?”.