- Ca să reușești în politică, în afaceri și, de fapt, în orice, nu trebuie să te intereseze ce spun alții despre tine. Contează ce obții tu de pe urma lor. Din punctul ăsta de vedere, România a ratat mereu. În anii ’50 era important ce spune Moscova, acum ne gudurăm și ședem mumos în fața Ursulei. La fel s-a întâmplat în cazul Sistemului Patriot, donat ucrainenilor, „ca să ne apărăm de ruși.” Sigur că da, ne apărăm în ofensivă. Iar Putin e lipsit de rigoare, nici n-a fost securist, e un aventurier, n-are niciun plan, joacă la ghici, la plezneală, cum să nu!. Dacă ar cuceri Ucraina (trecem peste faptul că nu-l pasionează TOATĂ Ucraina), ar lua-o așa la vale, ar merge pe improvizație și ne-am trezi cu el la Cotroceni. Hai, pe bune? Dacă pe ruși i-ar fi interesat vreodată ceva de la Chișinău mai jos, cele șapte coline din Iași ar fi avut de muuuult nume de generali colhoznici. Iar Dobrogea o păstrau turcii. Ce vor reține rușii din politica guvernului nostru? Un guvern temperat, totuși, în comparație cu Antena 3 Sienen. Fiind de o cruzime exersată și având răzbunarea în programul genetic, rușii vor reține că România comunistă și România post-comunistă nu au fost de acord cu Ion Antonescu, dar că România din 2024 a plecat pe traseul unui mareșal care nu s-a oprit la timp și am pierdut sute de mii de români în URSS – morți, dispăruți, în captivitate.
- În ultimele zile și-au permis să mă certe niște apeviști cu pensii speciale și tupeu așijderea. Nu-i popularizez cum nu-l voi populariza nici pe un prieten, care mi-a zis „decât să-i dăm lui Zelenski sistemul Patriot, mai bine i-am trimite niște Rambo de birou, care și-au riscat viețile numărând agrafele. Dar să poarte uniforme de roșiori. Sau măcar de dorobanți.” Nu sunt de acord cu măgarul ăsta. Eu îi respect pe apeviști. Când erau activi, nu le-a fost nici lor ușor să treacă pe Magheru printre civili zurbagii, care zâmbeau când îi vedeau în pantaloni cu vipușcă.
- Nu mi-aș permite niciodată să spun despre ostașii cu pensii speciale că n-au purtat uniforme, ci pijamale, dar pot să scriu că avem politicieni și diplomați în pantaloni scurți, ca să stea lejer în genunchi. Sistemul Patriot l-ar fi rezolvat mai ușor un antrenor de fotbal. Dar unul deștept. Ce-ar fi făcut? Ar fi văzut că n-are echipă și ar fi tras de timp. Ar fi frecat-o cu pase scurte, date cu latul, la mijlocul terenului, până ar fi aflat cine a câștigat alegerile din America.
Politicieni și diplomați în pantaloni scurți, ca să stea lejer în genunchi

1.891 afisari
Comments are closed.
Îmi place că ai idei puține,dar fixe, pensii speciale,trotinetisti,prostoboi,etc.si mai zic unii că ai fi scriitor.poftim?
Se vede a Boanchis a avut ieri o zi grea, a scris doua compuneri: una pentru National, cea de-a doua pentru Fanatik, crucișătoarele presei din Romania.
Zicea unu’/una deunazi p’aci ca boanchis nu e comunist! Et voila! Detesti pantalonii scurti? Esti un/o comunist(a)! Meriti o plimbare sudamericana cu elicopterul! Si ca fapt divers pantalonii scurti nu permit statul in genunchi – te ranesti si se mai si vede – pe cand pantalonii lungi mascheazi foarte bine genunchierele! Da’ el stie asta si ca un comunist obisnuit sa se fofileze numai pe genunchi nu vrea sa poarte asa ceva ca se vede tocmai d’aia face „shaming” la oamenii normali care poarta pantaloni scurti.
Face shaming, da. E un hater. Boanchis nu are empatie si abuzeaza feelingul generatiei Z. Sau Y. Sau XXX. Ce spui mata face sens. Ce mama dracului!
Maestre o bijuterie ! Esti MARE.