1. Toată Franța e în doliu. Ciolacu va boicota ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. Prejudiciul politic e uriaș. Napoleon pregătește o nouă evadare. Vrea să fugă din Domul Invalizilor. Veteranii de război trag de el să-l oprească, iar Napoleon face spume la plisc – „unde e Ciolacu al meu?” E nenorocire. Nu se vor întâlni corsicanul și buzoianul.
2. Și dacă se ducea Ciolacu la Paris – ce? L-ar fi primit Macron? Macron, în schimb, a fost primit de Marius Vizer în loja președinților de la Concursul de Judo. Iohannis și toți premierii României din 2017 încoace au adunat mai puține ore de conversație cu Macron decât Vizer. Când România organizează un eveniment, în lojă e cel mult premierul României, fiindcă președintele nostru nu se deplasează. Când Vizer organizează un eveniment la judo, are în lojă minimum cinci președinți. Cam așa arată politica externă a României. Cei fără funcții în Stat o fac bine.
3. Am și eu câțiva fani (patru, maximum cinci, dar pot să rămân doar cu doi, fiindcă dezamăgesc zilnic pe cineva) și m-au rugat să scriu câteva vorbe despre Mircea Lucescu. Au trecut 54 de ani de la mondialele din Mexic. Mai mult de jumătate dintre uriașii noștri fotbaliști de la Guadalajara s-au prăpădit. Și fenomenul Lucescu antrenează echipa națională. A dominat conducători mai pricepuți și mai înstăriți decât domnii de la FRF. Lucescu a câștigat trofee naționale și cupe europene, a inventat internaționali pentru șapte-opt țări, a rezistat printre toate categoriile de posedați ai Puterii, printre prim-secretari comuniști și generali de Securitate, printre milionari italieni și bașkani călătoriți prin toată istoria de perversități a Constantinopolului, printre dictatori balcanici și oligarhi cu școala Războiului Rece.
4. Mai citiți câte o carte! V-am recomandat una chiar ieri. „Un ostaș în slujba țării”, scrisă de maestrul Nicolae Ciucă. Încă n-a publicat nimic, dar e clasic în viață. De ce? Pentru că a scos un pleonasm de două milioane de euro – atât a susținut Snoop.ro că ar fi costat promovarea capodoperei. Un ziarist foarte bun, Narcis Drejan, a sesizat că „un ostaș în slujba țării e pleonasm. Dacă ești ostaș, nu poți să fii, teoretic, împotriva țării.” Eu v-am zis de mult că apeviștii sunt deștepți. Și au onoare. Duckadam a apărat, la Sevilla, în 1986, patru lovituri de la 11 metri. Și „ostașii în slujba țării” l-au lăsat să moară de foame între 1987 și 1990. Dar și după aia, că sunt consecvenți.