In 1895, cand s-a inaugurat grandioasa constructie feroviara de la Cernavoda, Regele Carol I a stat pe vapor cu Anghel Saligny, sub pod, in timp ce pe deasupra trecea trenul. In 2011, s-a facut un junghi de pasaj in Bucuresti, iar Oprescu si activistii din PDL se smardoiesc electoral si ridica la rang de ctitorie o sosea suspendata de nici 2 km.
Podul Basarab este limba scoasa de politicieni la alegatori. Pentru o capitala europeana, o asemenea constructie are valoarea unui dus cu furtun si butoi, pe care si-l instaleaza in curte un primar de tara. „Lasa, nu fi rau, ca e frumos!”, se vor gasi unii sa-mi reproseze. Da, si? Trebuia sa fie din placaj? In urma cu 116 ani, Anghel Saligny si Regele au ridicat un pod cu 20 si ceva de milioane de nituri. Romania de azi se bucura ca se uita in jos si nu cade.
Revin la primarul Bucurestilor. Cu toate majoretele, tampitozaurii pe role, baile de sampanie, de multime si alte caraghioslacuri marca Oprescu, domnul edil e mai decent fata de alti ctitori. Nici nu mai pun ctitori intre ghilimele. Ii las asa, sa se simta bine. Vin cu un exemplu. Ca sa intri in Biserica de la Gradina Icoanei, urci o scara de lemn, ce are un numar impresionant de trepte. 5! Da, 5. Pe balustrada scrie ca scara a fost donata de filantropul Marius Locic. Crestinatatea — pe veci recunoscatoare! Daca Locic dadea o scara rulanta, il faceau popii actionar.