Poate ați uitat

Săptămâna asta nu mai discutăm despre închiderea școlilor? Că s-au și deschis de mult. Poate ați uitat prin ce am trecut. Vă aduc eu aminte. În textul ăsta nu voi putea cuprinde nici 10% din ce s-a întâmplat. Vă prezint o declarație pe care se întemeiază ridicolul cu detentă tragică. E din 2020. Repet, 2020. Încă nu începuseră zaiafetul și iarmarocul vaccinării. Coerentul ministru Tătaru ne vorbea la TVR despre covid și infectări. Omul cunoștea situația cu exactitate. Și o controla cu precizie.  

„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca și intensitate a creșterii numărului de cazuri de la o zi la alta, nu suntem în scădere, suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni niște lucruri, ar trebui să ajungem la un platou.(…) Eu aș vrea să se stabilească la 1200, la 1300, dar el se poate stabili la 1500. Dar 1500 la zece zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus la terapie intensivă. (…) Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetățenii noștri.”

Aha! Trendul crescător era descrescător, iar valul cu o cocoașă avea două cocoașe și a doua era mai violentă decât prima, mi se pare corect și era normal ca Statul să ne abuzeze.

Ce-o fi fost în sufletele oamenilor cofrați în izolete ? Față de mortul în sicriu ai respect. Cetățenii din izolete erau niște condamnați plimbați și filmați în sicrie transparente, ca să sperie lumea.

Dar ați uitat când veneați acasă (nu toți, însă au fost și târșăloși care au crezut) de la supermarket, vă aruncați hainele pe balcon, făceați duș o jumătate de oră (aici intra și spălatul pe cap), iar nevasta ștergea fiecare produs cu spirt? O sticlă de spirt de 200-300 de ml e cinci-șase lei. Și se vindea în piață cu 25 de lei.

După o săptămână de stat în casă, nevasta mea a ieșit în parc. Cu declarație și cu copilul. „Dar de ce ați luat și copilul?”, a întrebat-o un milițian care era și el jenat de misiunea lui. „Poftiiiiim?” „Doamnă, COPIII AU VOIE SĂ IASĂ DIN CASE DOAR DACĂ MERG LA MEDIC!”

Cine și când decontează toate absurditățile astea? Sau poate că ar trebui să dăm noi bani. Impozitați și frica băgată în oameni!

 

2.137 afisari

7 COMENTARII

  1. „Dar de ce ați luat și copilul?”, a întrebat-o un milițian care era și el jenat de misiunea lui.’
    Acum fac greva ca nu le convine „salarizarea”…

  2. „Nu uita, Darie”… PLUS „Somnul rațiunii naște monștri”.
    No, asta e Rumânica din zilele noastre. Cât despre mămăligă, ea nu a explodat niciodată. Să nu uităm că ungurii au început lovitura din 1989, nu mămăligarii.

    • Mamaligari? Porumbul a ajuns in Europa adus de Cristofor Columb in sec.XIV! Din America de sud si centrala! Popoarele de pe acest continent maninca porumb,mamaliga din totdeauna,noi românii ca popor de abia de vreo 400 de ani maxim!. Vrei sa jignești românii ca mînca mamaligă? Ungurii,bulgarii,toata America de sud si centrala ca -s mămăligari?Ai discurs care incita la ură si discriminare bă homelles!

      • Oxiur, tu ai probleme cu retenția salivei, darămite cu scrisul. Hai, mai trage o liniuță, mai bagă o doză și valea!

  3. spuneam ca multi bolnavi cu alte boli si decedati au fost trecuti ca morti de covid , o stie toata lumea , deranjeaza asta cenzura de la National de nu a aparut comentariul ?

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Imagini spectaculoase, de Ziua Națională. Fenomenul surprins pe cer, la Alba Iulia – VIDEO

Fenomen optic spectaculos pe cerul României, chiar de Ziua Națională! Imaginile au fost surprinse la Alba Iulia.Un curcubeu a apărut pe cerul orașului Alba...

Șofer ucrainean, prins când încerca să intre în România pe la Giurgiu, conducând băut. Cât arăta etilotestul

Un șofer ucrainean a intrat în atenția polițiștilor giurgiuveni. S-a întâmplat la primele ore ale zilei de vineri, 1 decembrie.Un cetăţean ucrainean de 46...