AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisPNL, partid de ora închiderii

PNL, partid de ora închiderii

„Românii câștigă din ce în ce mai bine” și „nu mănânc pâine, nu știu cât costă o pâine” sunt două declarații pe care Cîțu le-a făcut treaz. În calitate de premier. Și la vârsta de 50 de ani. Atunci de ce vă mai legați de el pentru că a fost prins băut la volan când era un nimeni și avea 29 de ani? Cîțu trebuia să demisioneze după prostia cu pâinea, pentru că e incult (nu știa istorioara „dacă poporul n-are pâine, să mănânce cozonac”, atribuită Mariei Antoaneta) și nul ca economist. Pâinea e indicator economic, e ca leul în raport cu euro.

O paranteză legată de Maria Antoaneta, ca să înțelegem ce înseamnă noblețea. Mulți cărturari pe care îi stimez scriu ce mare șmecherie a fost revoluția franceză. Daaa? În drum spre eșafod, Maria Antoaneta l-a călcat, din greșeală, pe călău și i-a spus „je vous demande pardon, Monsieur!” Au fost ultimele ei cuvinte. Iar bagabonții și sărăntocii au vandalizat Castelul Chambord, proiectat de Leonardo da Vinci.

Dacă mă întrebați pe mine – dar mai bine renunțați – pe Cîțu l-a rezolvat Iohannis cu metodele lui Băsescu. PNL e al doilea turn de control al sasului elocvent ca un Trabant. Pe primul nu îl stiu. De când a dispărut PNȚ- CD, eu sunt liberal din zona conservatoare (mult pe Tăriceanu și foarte puțin pe Orban), care apără afacerile, iar Cîțu voia să ducă partidul pe maidanele useriste.

Sigur că-l prefer pe Orban lui Cîțu, dar cu Orban și Cîțu, PNL a ajuns un partid de „Ora închiderii”, acel tablou pe care l-a pictat Piliuță de vreo sută de ori și ne înfățișează lăutari și cheflii care își perie tristețea în spelunci unde vinul cu gust de rufe putrezite se bea din pahare în care au navigat alte și alte flote de maxilare cu dinți lipsă. La cârciuma PNL, însă, vedem și blonde care vorbesc mult și aiurea. Iar Orban și Cîțu nu par de la aceeași masă. Orban mi se pare băiat de seară lungă, care se pupă cu acordeonistul și crede că le zice mai bine decât Fărămiță Lambru. După ora închiderii, orice comesean de nădejde își închipuie că el cântă mai bine, joacă mai bine, conduce mai bine mașina și țara. Țineți minte cum a condus Băsescu atunci când a plecat, cu Golful 5 albastru, de la Golden Blitz, în aplauzele ziaricilor? Cum conducea încercatul matelot? Conducea bineeeee! Să trăiți bineeeee! Să ne conduceți bineeeee! Cîțu e altceva. Are școala americană. Cîțu e pe rezolvare rapidă.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.429 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger