Ofensiva pluseriștilor împotriva lui Iohannis s-a întețit, dar sasul elocvent ca un Trabant hibernează și vara. Iar vietățile pluseriste seamănă cu niște pisicuțe. Drăguțe când beau lăptic și hapciupalitice când sar să te zgârie. Lui Iohannis, însă, degeaba îi arunci pisici pe geamul dormitorului cât un hangar. El ar rămâne „nemuritor și rece” și dacă s-ar trezi în cameră cu o pisică de mare. S-ar mira că nu toarce pisica de mare.
Acuzațiile pe care i le aduc pluseriștii sunt jenibile – e conservator, a fost pe mână cu oligarhii. Copiii au schimbat doar un nume, Dragnea cu Iohannis, dar discursul l-au păstrat. Așa sunt etichetați toți cei care nu-i vor vota.
Ne vor da afară de pe facebook, s-au urcat pe caii de lemn ai progresismului și ne vor lua boii de la trotineta electrică. Îți trebuie clasă și spontaneitate ca să fii cârcotaș. La chestia asta era meseriaș Cornel Dinu, când antrena, în secolul trecut. Mergeam cu Dinamo în cantonamente de iarnă (în Italia, în Cipru), iar seara rămâneam cu Dinu în restaurant și îmi plăcea să-l agit. Dialogurile curgeau cam așa (începeam eu) : „portarul ăla e bun.” „Da, mă, e foarte buuun! Mănâncă pâine cu coșul, la cină.” „Fundașul ăla central e bun.” „Da, mă, e foarte bun! Are 13 carii.” Simțeam că se enervează și plusam. Dar nici el nu mă ierta. „Mijlocașul ăla de la Galați e bun, e foarte tehnic”. „Da, mă, e foarte bun! Mai bine îl scotea mă-sa cu pedale. Are picioarele făcute pe țambal, ca tine.” „Conducătorul ăla se pricepe la fotbal, e șmecher.” „Da, mă, e foarte șmecher, a venit la masă în șlapi și cu ciorapi galbeni, de plastic.” „Cutare va ajunge la o mare echipă din Italia (a și ajuns, n.m.), e bun, bun, bun de tot.” „Da, mă, e bun de tot, stă cu fesul în cap când mănâncă și lovește mingea cu unghiile.” „Vârful ăla de atac e bun.” „Da, mă, e bun, a zis într-un interviu că visul lui era să se facă barman. Dacă îi dai o centrare rupe plasa cu sticla de coniac.” „Nu știu care om din fotbal e băiat deștept.” „Da, mă, e foarte deștept, e copil de negustor din Găești, dar ai lui nu țineau prăvălie în centru. Aveau chioșcul lângă gară.”. Iar lovitura i-o dădeam când ziceam că „selecționerul României din America ’94 e mare antrenor.” „Da, mă, e mare! Mi-a povestit nea Tinel (Valentin Stănescu, n.m.) că tac’su avea casa la poalele unui deal. Și când au fost inundații, a încercat să oprească apa cu gardul de sârmă ghimpată.”
Cam așa fac politică tefeliștii, dar n-au cinism și umor de calitate. S-au născut în ofsaid, iar Sistemul le validează toate golurile.