Cum ii zici unuia cu care nu mai ai chef sa vorbesti la telefon? „Nu te mai aud, piu, piu, piu, a cazut reteaua!”.
Si dupa ce inchizi il si injuri, „du-te dracu’ de-aici, ca am vorbit 5 minute, pe banii mei, cu un prost!”. Cam asa a procedat Nokia cu noi. Concernul a avut exporturi mai mari decat producatorii de masini, dar pleaca si ne lasa noua 10.000 de muritori de foame – 2000 de angajati, plus copii, neveste, parinti batrani. Nokia si-a permis sa ne arda fiindca si-a gasit fraierii. Am facut drumuri (citeva carari, acolo, cit ne-am priceput si noi), a crescut pretul terenului in zona si i-am primit ca pe niste binefacatori, in loc sa le punem conditii ferme. „Strainachis, aveti contract 20 sau 40 de ani, merge bisnisul sau nu merge, ninge-ploua, cotizati!”. Cel mai rau imi pare, normal, de someri. Ardeleni carora le lipseste vocatia de golani. Stiti cum procedeaza multe menajere si multi electricieni din SUA? Se angajeaza sa spele geamurile sau sa puna becuri in resedintele vedetelor de la Hollywood sau ale miliardarilor, cad de pe scara la misto si pe urma zic „tanti Sharon Stone si bai, industriasule, ia scoateti voi 70.000-100.000 de dolari despagubiri!”. Noi le stim pe alea cu Lancea lui Horea, cu „muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta” si ne culcam flamanzi.