Piedone și Colectiv

Un ziarist deștept și cârciumar, deci priceput la cazul Colectiv –  Răzvan Cucui îl cheamă – a aruncat pe o centură de socializare turnesolul „mă poate lămuri cineva care este vina lui Piedone în cazul Colectiv?” Și au început să curgă răspunsurile (a se citi invectivele) din categoria „corupția ucide”. Nu poți să-i interzici niciunui cetățean de meserie userist să mănânce lozinci.

Dar au fost și două răspunsuri de luat în calcul. Mirel Curea a susținut că „miza a fost pronunțarea de condamnări care să permită responsabilizarea în solidar a Statului, ca să se poată obține despăgubiri de 500 de milioane de euro, ori așa ceva nu se poate decât de la Stat.” Iar o colegă a mea de clasa din liceu, Andreea Păunescu (fiica ziaristului Valentin Păunescu și nepoata marelui om de turism Viorel Păunescu), a scris că „avea aviz, dar pentru vreo 70 de locuri – de-aia sunt la pușcărie cei de la ISU – nicidecum pentru concerte de 300 de oameni și evacuări blocate de scenă. Despre containerul care a blocat evacuarea ce să mai vorbim? Administratorul localului și organizatorul sunt de vină. Crede-mă, știu ce spun, am organizat evenimente! Ce mă uimește e că urmașii victimelor nu protestează vizavi de politizarea cazului și nepedepsirea celor cu vinovăție certă.”

Și acum părerea mea despre Piedone. Îl știu, fără a-l cunoaște personal (insist, n-am vorbit în viața mea cu el), din 1987 sau 1988, când era bucătar la „Mărul de Aur”. Era un triumfător al gastronomiei testate pe el însuși, împlinise lejer un chintal și jumătate, cred că suferise un transplant din congelatorul unității de alimentație publică. Și se auzea în braserie cum țipa Piedone în bucătărie, de parcă ar fi fost zilnic Ignatul. Dacă autoritarul rubicond s-a urcat vreodată pe cantar, îmi imaginez că aupritul instrument de evaluare ponderală i-a dat avertismentul „să coboare a treia persoană!”

Au trecut anii, chiar zecile de ani, și l-am văzut pe eroul de abator transformat în edil slim fit și autodistribuindu-se pe youtube în filme de autoglorificare. E la fel de gingaș ca în 1988 și zbiară „City manager 1, City manager 2, veniți și tăiați iarba în nu știu ce parc!”

Zilele astea Piedone și-o va lua rău. Cred că mai mult de opt ani și jumătate, cât a hotărât prima instanță. Va fi un verdict pentru rudelor victimelor – condoleanțe familiilor și compasiune – și pentru opinia publică. Aici e problema – opinia publică. Pamfil Șeicaru zicea că „prostia omenească se manifestă prin opinia publică”. Dar noi nu suntem proști, pentru că avem toți internet.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
4.188 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger