Daca spui ca a murit Larry Hagman, nu faci nimic. A murit JR, petrolistul cinic, fermecatoarea canalie ignifuga. Mereu o facea lata, mereu ii baga pe altii in foc, mereu scapa. JR golea strazile. „Ba, Dallasu’, ba, incepe Dallasu’!”, tipa cate unul de la balcon si se inghesuiau toti la lift. JR a fost visul unei lumi interzise pe vremea lui Ceausescu si un model infam pentru capitalistii de dupa ’90.
In urma cu patru-cinci ani, Televiziunea „Romantica”a redifuzat serialul „Dallas”. Acelasi film, alti telespectatori, modificati cu un sfert de secol. Inainte, asteptam ”Dallas”-ul cu emotie, ca sa vedem actiune arborescenta si palpitanta, lux, masini cat barcile, femei elegante, itinerarii halucinante ale dolarului, adica inaccesibilul. Dupa 2000, ne-am pierdut rabdarea de a urmari un episod de la inceput pana la sfarsit. Priveam „Dallas”-ul pe sarite, ca sa ne amintim etape din viata noastra. Cand JR a fost impuscat dadeam treapta intai, cand a disparut Jock a cazut lumina in cartier, cand a facut accident Pamela eram la mare, iar comunistii nu bagau televizoare in hoteluri. Nu retin cine a scris, in urma cu ceva ani, ca in tot serialul nu exista o singura carte. Din livingul de la Southfork lipseste biblioteca, dar intreaga familie bea whisky si unelteste. Intr-un fel, filmul e o balada a Americii, personajul in jurul caruia se centreaza intriga nefiind JR, ci Jock. JR s-a dezvoltat in siajul lui Jock, reprezinta proiectia emancipata a lui tat-su, un taranoi nemernic, care i-a furat celui mai bun prieten afacerea si femeia. Cu toate astea, scenaristii l-au construit pe Jock pentru a fi admirat, nu detestat. I se iarta orice pentru ca el e Invingatorul. Noi am crescut cu povesti despre falimentarul Mos Ion Roata, pe care l-a pupat domnitorul ca sa-i salveze onoarea. Texanul isi face dreptate singur, fara a se impiedica de caramele contraproductive precum bunul simt, modestia si remuscarile. Priveste doar inainte, cu trufie.