AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisPeste câțiva ani vom face 0-0 la fotbal cu Ținutul Secuiesc

Peste câțiva ani vom face 0-0 la fotbal cu Ținutul Secuiesc

Scriu cu întârziere despre meciul din Kosovo și e mai bine, pentru că mi-au trecut pe lângă urechi și mi-au intrat în ochi multe aberații. „Rezultatul nu e rău.” Am făcut 0-0 în deplasare cu Italia sau Germania, nu-i așa?

Dacă rezultatul ăsta e pozitiv, să vedeți ce va fi  peste 10 ani, după ce rușii le vor da o ciocolată reprezentanților lor din U.E. Mă refer la austrieci și la unguri. Vom face 0-0, ca în Kosovo, cu naționala Ținutului Secuiesc. Panaramezii lozincarzi vor spune „asta e Teoria Conspirației”. Orice acțiune în care sunt de la doi oameni în sus e o conspirație. Istoria e făcută din conspirații și trădări, cel mai bun exemplu fiind „Cina cea de taină”. Auzi, „asta e o conspirație!” Parțial eclozații trotinetiști erau zevzeci și înainte să-i ștampileze Big Pharma. Vaccinul a fost doar o confirmare. Hoooop, că și eu sunt vaccinat, am în mine două doze împotriva umanității, fiindcă am făcut și rapelul, dar un om inteligent are puterea să recunoască „da, am greșit!” Prostul merge înainte, un prost de elită trebuie să fie și rău, și încăpățânat.

Scuzați evaziunea subiectului, comisă în ultimele rânduri, dar mi-e silă să scriu despre trosbalul de după martie 2014, când la FRF au fost detașați niște cetățeni care se pricep la fotbal ca pelicanul la propedeutica filosofică. Am cunoscut vietăți cu solzi și legitimații de presă care s-au bucurat în 2014.

Omul care a distrus această bucurie populară a fost Traian Băsescu. El a transmis, la televizor, ordinul „să se termine cu golanii din fotbal!”, iar băieții care nu candidează niciodată, dar câștigă întotdeauna alegerile, au executat. De nouă ani avem USR în fotbal, ce e așa greu de priceput? Omul cel mai sus împins din trosbal seamănă, nu doar fizic, cu Vlad Voiculescu.

Și acum să trecem la naivi. În 2019, când a fost campionatul european de tineret, ziaricii s-au entuziasmat și le-au transmis juvenililor „voi sunteți adevărații tricolori!”, iar portarul Radu a fost desemnat fotbalistul anului în România, Doamne ferește! Câștigătorul „Balonului de Aur” pentru Hip-Hip-Ura excela înainte de meci, când recita poezioara corporatistă „băieți, nimeni n-a crezut în noi…” Iar ziaricii, în extaz, au pus pe paginile lor de facebook acel montaj literar-artistic de inspirație nord-coreeană.

Unde-i echipa de tineret din 2019? A dispărut, normal. Mai trebuie să dispară ceva. În fotbalul românesc a rămas un singur document important. Și documentul e pe teren. Scăpați de acest document compromițător! Documentul e mingea.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.187 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger