- Ați mai găsit vreo dronă? Acesta este primul Stat eșuat care nu știe dacă a fost bombardat. E normal. Avem mai mulți ziariști de război și generali la Antena 3 decât soldați, într-o țară care geme de aitiști, dar în care nu găsești un instalator. Să ne apere CSA Steaua! A pierdut la Șelimbăr cu 3-2, în onoarea lui Mihai Viteazu.
- Înainte s-o încercați pe-asta cu „revine covidul, e prăpăd” era mai bine să faceți un sondaj pe bune sau chiar un referendum cu întrebarea „Covidul e mai periculos decât vaccinul sau vaccinul e mai periculos decât covidul?” Va ieși 70%. Cine va avea 70%? Nu dau răspunsul, dar ofer un indiciu. Perdanții îi vor face primitivi pe câștigători. Și acele 30 de procente le vor scoate din calculator. Scorul corect e 80 – 20.
- Să se vaccineze întâi trotinetarii, cu liderii partidului în frunte. Poate vor primi și un pliculeț cu pudră pentru acasă. Lăsați-i să se bage prin față, cum au făcut și la începutul anului 2021! De data asta, „esențialii” nu vor mai avea pe nimeni în spate, la coadă. Mai țineți minte poveștile cu izoletele și „esențialii”? N-ar fi rău să reciclăm izoletele cumpărate la începutul pandemiei. Să ducem flotila de izolete în Deltă, cu trotinetarii la timone, ca să ne apere de ruși. Facem și pistă de izolete, după modelul Calea Victoriei.
- Eram mic. La câțiva ani după aselenizare. Se vorbea foarte mult despre asta. Și într-o seară, când luna a început să se profileze pe cer, o babă a spus „uite, maică, satilitu’!” Azi, „satilitu’ ” e depășit. Mamele pescarilor din Deltă vor zice „aoleu, maică, să nu scufunde rușii izoleta cu drona!”
- Nimeni n-a fost de acord să fie testați elevii, că să vedem dacă se droghează. Mi-a zis cineva că ar trebui testați părinții și profesorii care au sub 40 de ani. Dacă și astea mai sunt insinuări…
- Strict autentic. La o plenară, Ceaușescu a zis „agri” și a luat o pauză, ca să dea pagina. Ultimul cuvânt din susbsol era afectat de despărțirea în silabe. A uitat de „agri” și a reluat: „cultura noastră socialistă.” Parțial eclozații din Generația Gadget se pricep și la cultură, și la agricultură. Acum vor să-și dea doctoratul în canabis. Se pregătesc încă din 2010, când recenzau cartea „De veghe în lanul de etnobotanice.”