Cauta

Pe ultimul loc la cărți citite și pe primul loc la dosare

Pe ultimul loc la cărți citite și pe primul loc la dosare - Ziarul National

A mai apărut un clasament în care România e pe ultimul loc din Europa. La cărți citite. Doar 6% dintre români citesc cărți. Încă e bine. În perioada interbelică, Regele Carol al Doilea a făcut un singur lucru bun: a sprijinit artele. Dar o treime din populație era analfabetă. Ne vom întoarce acolo, cred că ne-am și întors. Potrivit sondajului, 42% dintre românii de azi sunt analfabeți funcțional, dar analfabetismul funcțional e ceva discutabil. Eu sunt convins că avem 15% analfabeți – analfabeți (adică nu știu literele) și că doar 10% dintre cei care au conturi pe centurile de socializare citesc o postare care adună mai mult de 10 rânduri. Oamenii care administrează centurile știu asta, totul e perfect orchestrat. După câteva rânduri apare “see more”, adică mai dai un click dacă vrei să vezi continuarea. Nu mai dai. 

Până aici v-am luat ușor. Am și mai grele. Fază văzută de mine într-un anticariat. Negustorul tocmai primise marfă, au căzut câteva teancuri, volumele erau împrăștiate pe jos. Și a venit un corporatist, care comandase pe net o varză motivațională. A văzut cărțile întinse pe dușumea și a început să le răsfoiască. Dar nu oricum. Cu piciorul. N-am apucat să îmi dau seama dacă posedă tehnica de lectură a lui Messi și ar putea să întoarcă de la pagina 87 la 88 cu șiretul pentru că s-a enervat proprietarul – un om cult, vânjos și coleric – și l-a dat afară. Uite așa a mai pierdut România un cititor.

La tribuna unei manifestații de 1 Mai sau de 23 August, Miron Constantinescu a spus, ironic, că e bine că fost primită Elena Ceaușescu în Academia Română, pentru că în felul ăsta va fi sprijinită cultura. Și acum pe cine să aducem în Academie? Dacă va dau niște nume de cuconițe o să spuneți că mă leg iarăși de justiție. Numărul de academicieni e fix, dar se poate rezolva, că doar instituția are aleea ei la cimitirul Bellu.

Vorbim despre cărți citite într-o țară în care ziaricii agresivi devin politicieni. Silviu Mănăstire, care citea intoxicări la tv cu voce de diacon, a ajuns parlamentar PNL și a început să-și amenințe colegii cu dosare. Dar asta nu-i nimic. Nenorocirea amorsată de Băsescu și continuată de useriști a ajuns și în școli. Nu în licee. În școlile generale. Nu exagerez. “Ce faci puiul meu, de ce ai venit acasă plângând?” “Mama, să știi că mi-a zis Gigel de la a șaptea B că, dacă îl supăr, îmi face dosar penal!”

Ultimele stiri

  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Exit mobile version