În 1966, Fănuș Neagu a ajuns la Campionatul Mondial din Anglia. La un banchet organizat de federația engleză, Fănuș a băut „numai whiskey și am comandat double, dar double ce era la ei? Dacă simplu erau 12 grame, double erau 24 de grame. Atunci am apelat la toate cunoștințele mele din engleză: double, double, double, double, double. Rosteam de cinci ori double până umpleam cupa și nu știu câte cupe din astea am băut, iar la sfârșit am cerut o cupă de vin spaniol, drept care toți chelnerii au făcut un coridor și m-au salutat: <<sunteți mândria noastră!>>”. Englezii lui Fănuș au fost receptivi și s-au mișcat bine. La Constanța s-a deschis sezonul. Iar în zona peninsulară, trebuie să urli de zece ori că vrei o plăcintă ca să NU te audă nimeni. Și dacă te aude un chelner, trimite un coleg. „Stați puțin!” e o artă dobrogeană. Pe șevaletul Mării se îmbrățișează incestuos toate focurile din ochii Poetului Ovidiu, iar Tomisul de alaltăieri și de azi este cea mai rentabilă uzină de driblat responsabilități. Să vedem cum era Constanța de ieri, Constanța lui I.L. Caragiale. Așa vom înțelege și Constanța de azi.
În cartea – album „Peninsula Misterioasă, incursiune în istoriile Constanței”, doamna Doina Pauleanu recuperează din ziarele vremii o întâmplare de la Hotelul – Restaurant Hrisicos, aflat și azi în Piața Ovidiu. Acest Hrisicos a fost un băiat de prăvălie ajuns bancher. Între 1900 și 1902, Hrisicos a păcălit toate băncile din Constanța și două instituții bancare din București. Și acum citez din cartea doamnei Pauleanu. „În toamna anului 1909, I.L. Caragiale veni la Constanța împreună cu domnii Delavrancea, Vlahuță și Dobrogeanu Gherea. (…) Au dejunat la Hrisicos, în mijlocul veseliei intime, alimentată de verva lui Caragiale, apoi au decis să viziteze plaja de la Mamaia. Doi birjari, Asan și Memet, fuseseră angajați din timp și așteptau cu trăsurile afară, în fața birtului. Caragiale, însă, nu se arăta grăbit să plece, cu tot zorul ce-i dădeau ceilalți. Glumele curgeau, vremea trecea. La un moment dat, Caragiale se scoală de pe scaun.
– Ei, acum, hai să plecăm! Toți se ridicară. Înaintea birtului, însă, e numai o trăsura din cele două angajate și numai un birjar. Asan.
– Asan, unde-i Memet?, îl întreba Caragiale.
-S-a dus să-și plimbe puțin caii, răspunse Asan. În realitate, Memet profitase de întârziere ca să facă o cursă, crezând că nu se va băga de seamă.
– Asan, îi spuse grav Caragiale, du-te și caută pe Memet.
Asan plecă. După câteva minute, Memet se întoarce singur, fără să fi întâlnit pe Asan, care se dusese după Memet.
– Memet, îl întrebă tot așa de grav Caragiale, unde e Asan?
– S-a dus să plimbe caii, răspunse Memet.
– Memet, să te duci să cauți pe Asan!
Memet pleacă. Asan sosește în urma lui și spune că n-a găsit pe Memet, dar trebuie să sosească.
-Asan! Du-te iar și caută pe Memet!, poruncește maestrul.
Asan pleacă. Memet sosește și spune că n-a găsit pe Asan, dar trebuie să vină.
– Pleacă numaidecât, Memet, și caută pe Asan!, poruncește Caragiale cu prefăcută mânie și apoi râde în hohote, împreună cu ceilalți de suveica ce-și improvizase și care îl înveselea în chip vizibil.
Și așa încă de câteva ori. Asan fu trimis să caute pe Memet, Memet pe Asan, până când birjarii s-au întâlnit și au venit amândoi.
– Acum să plecăm la Mamaia!, a decretat Caragiale. Și toți plecară înveseliți”.
Azi, dacă îți pierzi pălăria sau bunica pe plajă o găsești mai ușor decât pe Memet ospătarul sau pe Asan șoferul cu care ai avut o înțelegere.
BUN, BUN DE TOT ….
De la tine Maestre mai invatam si noi una alta !
Astea sunt invataturi de capetenie pt Petrov si partenera lui de masa jurista Macovei.