1. Propun un test pentru elevii de liceu. ”În ce oraș era clubul în care a avut loc incendiul din Macedonia de Nord?” 90% vor răspunde ”la Belgrad.” În halul ăsta au ”comasat” televiziile din România manifestațiile și tragedia din fosta Iugoslavie.
2. Înainte să comparăm zaiafetul din Piața Victoriei pentru oug 13 cu mitingurile de la Belgrad trebuie să vedem dacă sârbii vor înjura Catredrala Sfântul Sava, dacă vor aduce curcubeul în școli, dacă se va face revoluție pentru oprimarea patronilor autohtoni. Vă mirați că în România se ridicase ventrilocul lozincard Georgescu? Tefeloazele din USR l-au propulsat pe Profetul de la Maglavais. Faptul că Georgescu a fost uitat la o săptămână după ce i s-a respins candidatura îl datorăm, paradoxal, tot USR. Pentru că trotinetarii cu rucsac s-au (mai) cumințit în 2025. Ne-au mai scutit de elucubrații progresiste. Așa că Georgescu nu mai avea ce să combată. Rămăsese doar cu hapciupalelile despre daci și prețul benzinei. Mai rar un ipocrit care să mânânce atâta călin cât Georgescu. Îi dăduseră sponsorii paramilitari mașină, dar pe el îl preocupa prețul benzinei. Sper că îi decontau ăia și benzina.
3. Nu-mi place încăpățânarea sârbilor, dar îi vedeți pe sârbi punându-și la pozele de profil steagul altei țări?
4. Multă lume se întreabă de ce înjghebările suveraniste defilează cu Simion și cu pribeaga (prin ea însăși) de la POT în loc să-și pună un candidat mai cult și mai convingător decât ăștia doi plus Georgescu la un loc. E vorba despre Dan Puric. Prima dată l-am ascultat într-o emisiune a lui Iosif Sava, la TVR 2. Atunci mi-a plăcut. Cum ne-a plăcut tuturor. Frunte studiat dezvelită, talent oratoric și cam multe citate. Puric a vrut mereu să fie primul în ceva. Ceea ce nu-i rău. Depinde cum încerci asta. A fost șef sau adjunct al UASCR (Uniunea Asociației Studenților Comuniști Români) din România. Ca să vedeți cât de parșivă e istoria, aflați că, înaintea lui Puric, lider al UASCR în IATC a fost Radu Duda al Margaretei. După revoluție, Puric a încercat să fie un Turn al lui Hercule în Teatrul Național și pe ecran. E talentat, dar nu e Laurence Olivier. Așa că a dat-o pe pantomimă. Aici a fost numărul unu în România, avându-l concurent serios doar pe Mihai Mălaimare. Ca mim, Puric a câștigat bani buni și s-a remarcat și în străinătate. Dar nu i-a ajuns. Se credea un mim mai bun decât Marcel Marceau. Și nu era. Pe urmă a început conferințele alea spiritual-bigote. Se visa Nae Ionescu. Și nu era. Conferințele – tot pe bani mulți, prin diverse fundații. Coafezele și corporatistele erau îndrăgostite de Puric. Devenise un ”Profet genial”. Și nu era.
5. România l-a propus la Oscar pe un contabil incert încoronat ministru al Sănătății (Vlad Voiculescu) și era gata-gata să-l scoată președinte pe Georgescu. Un om deștept ca Puric n-a forțat candidatura. Nu se pot vinde bilete la Cotroceni. Patriotismul e mai rentabil la conferințe.
Sarbii , mare popor , mare neam. Uitati-va cat sunt de uniti, indiferent despre ce este vorba.
5.Lasa ca la Cotroceni e posibil sa ramana mult timp de acum inainte Bolojan si Ciolos.
Rade lumea de noi.Amandoi nu fac 10 % din numarul de voturi.O adevarata reprezentativitate pentru…cum le-ati spus?
„Injghebari suveraniste” si trotinetari cu steagul altor tari in piept.
Culmea culmilor ,strămoșii noștri au murit pt patrie și ăștia au ajuns sa ia în derâdere patriotismul ,sub orice forma , ajungând sa îți fie frica sa spui ca ești patriot ca să nu îți dea în cap globalistii sau sorosistii ,mulți nici neștiind ce presupune asta .Acum fie vorba între noi ,nu știu care mai vrea sa își pună pielea în saramura în cazuri extreme pt o tara care nu mai e a lor și care le pune în cârcă datorii făcute de smecheri pt pensiile speciale și salarii babane pt ,,elita ,,care a produs aceste datorii ,ca nu se vede nimic făcut, autostrăzi nu șosele distruse da ,oameni dați afară de la privat în timp ce la stat se fac angajări masive ,etc
Puric s-a visat Petre Ţuţea, nu Nae Ionescu. Bineînţeles că nu-i ajunge nici la degetul cel mic Românului Absolut. El nu avea nevoie să ajungă la Cotroceni că este „de mult preşedinte”.