1. S-a închis Brukenthal pentru câteva zile. Protestează muzeografii. Lui Brukenthal (baronului, nu muzeului) i-a urat doamna Raluca Turcan ”la mulți ani!” în 2021. Deontologii caraghioși au în aceste zile problema ”dacă hoții au fost români sau măcar est-europeni?” Așa cred ei că se salvează după ce au felicitat Olanda și Austria, care ne-au hărțuit cu Schengenul. Olanda e mai vinovată decât briganzii care au furat casca de moto-velo-troti a lui Decebal. Spărgătorii și-au făcut treaba bine sau binișor – vom afla calificativul de la criminaliști – iar Olanda și-a făcut-o prost sau nu și-a făcut-o deloc. Politicienii noștri de gablonz, care au lăsat cultura pe manichiura doamnei Turcan, sunt și mai vinovați.
2. Două chestii legate de Bruckenthal. Am mai scris despre asta. Mai trebuie. Nu înțeleg de ce nu s-a făcut încă un film despre jaful din acest muzeu. Povestea e foarte cunoscută, o găsiți pe internet, nu intru în detalii. În 1968, niște băieți au furat opt sau nouă tablouri, printre care și un Tizian. Sistemele de alarmă erau proaste sau nu erau deloc, hoții s-au ascuns în veceu într-o duminică, iar angajații au constatat ce s-a întâmplat abia luni sau marți. 30 de ani nu s-a știut nimic despre tablouri. Au fost găsite în America, la sfârșitul anilor ’90. Ce film ar ieși, ce film! Tizian e înapoi la Brukenthal, tot acolo e și ”Omul cu tichie albastră” al lui Van Eyck, dar tabloul meu preferat de la Brukenthal e ”Uciderea pruncilor” sau ”Masacrul inocenților” al lui Bruegel cel Tânăr. Pânzele lui Bruegel sunt luminoase și vesele de la distanță. Dar trebuie să te uiți cu atenție. ”Uciderea pruncilor” e un fel de Românie în epoca molimei și a războiului. Tabloul pare un basm de o cruzime infernală, pe care îl povestește un nebun care râde. Sunt vreo 70-80 de personaje, luptătorii cu viziere și armuri fac prăpăd, dar, dacă te uiți atent la lucrare, vezi undeva, în ”nord-vestul” pânzei, un soldat detașat de acțiune, care s-a întors cu spatele la scena carnagiului și face pipi, la propriu, pe ea de situație.
3. În lumea progresistă, aflată într-un declin prea mult așteptat, ”Nemernicii supremi” (o carte a mea are acest titlu) sunt activiștii de mediu. Au vandalizat muzee, au aruncat cu zoaie în tablouri. Acum, globaliștii de pe aici au tupeul să vorbească și ei despre patrimoniu. Normal. România s-a obișnuit cu această smoală care se crede frișcă.
4. Patrimoniu? Ce știm noi despre patrimoniu? Patrimoniul rural, de pildă, înseamnă pentru români Viscri (datorită Regelui Charles, noi n-avem vreun merit) și încă șase-șapte localități. Nici măcar Hobița nu o prețuim la a cincizecea valoare din cât ocupă în albumele de artă din toată lumea. Avem sute de sate părăsite care arată mai rău decât alea bifate de ruși în Ucraina.