Am scris, ieri, despre specialistii in economie din presa. Fereasca Dumnezeu sa-i lasi sa administreze o firma si sa-i pui sa plateasca doua chenzine! Si trei taxe, pentru care militeaza la televizii. Am amintit in articol si de Ilie Serbanescu. O intamplare ce il are ca erou!
In anii ’90, daca-l urmareai, la PRO TV, cum peroreaza despre bani, te intrebai de ce nu-i ministru. In capcana au cazut si niste politicieni, asa ca Serbanescu a ajuns, chiar a ajuns ministru! Se pricepea. Dintr-un buget de 10 lei iti facea imediat 9, fara sa cheltuiasca sau sa fure vreun ban. Rezolva cazul dintr-o privire de expert. Dar sa ne intoarcem la vremurile lui de glorie, cand era pe armasari de basm, in calitate de analist economic al neamului. S-a imprietenit cu un om de afaceri, care il aprecia din cale afara. Omul de afaceri s-a simtit foarte onorat cand a fost poftit sa ia masa acasa la Serbanescu. S-a mancat, s-au schimbat amabilitati. Dupa ce s-a dezghetat atmosfera protocolara, geniul financiar Serbanescu s-a confesat. Avea si el o slabiciune, un violon d’Ingres. „Poate ca maestrul canta la flaut. O fi numismat, ca tine de domeniul sau. Poate ca scrie haiku-uri, in taina. Sau e filatelist ori colectionar de dantele de Valenciennes”, isi imagina omul de afaceri. Pasiunea lui Serbanescu era o gasca. Exact cum am scris. O gasca. I-a aratat gasca. Indopa gasca pe balcon. In Bucuresti! „Atunci mi-am dat seama ca taranoiul asta s-ar pierde prin Geneva sau pe Wall Street”, mi-a povestit oaspetele lui Serbanescu. Totusi, sa nu batjocorim nostalgiile bucolice ale omului! Aceasta fateta pastorala decodifica multe decizii de cotet, adoptate de ministrul caruia ii place foie gras in viu. In context, zgura intelepciunii populare este foarte potrivita. Ilie Serbanescu a trecut prin economia Romaniei ca gasca prin apa.